Monden

Cabral prezintă show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Celebrități de talie din România vor trăi, timp de două luni, cea mai mare provocare a vieții lor în reality show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Departe de casă, complet izolate, fără niciun contact cu fanii și cu luxul obișnuit, cu resurse limitate, înconjurate de insecte și animale exotice, vedetele se vor lupta pentru titlul de Regele sau Regina junglei. Buzoianul Cabral și Adela Popescu vor fi gazdele acestui sezon care va împinge la maximum limitele psihice și fizice ale concurenților.

Unul dintre cei mai iubiți prezentatori TV, actor și un pasionat al sporturilor extreme, Cabral va testa capacitatea de adaptare a vedetelor la condițiile austere din junglă. „Mă bucur că sunt alături de Adela în povestea asta, am mai lucrat împreună și este genul de partener atent și pe care te poți baza, cu experiență și trecută prin multe. Emisiunea rămâne un experiment, asta a fost de la primul sezon, vedetele știu în ce se bagă și merg acolo nu ca să se îmbogățească, ci mai ales ca să-și demonstreze lor – și, desigur, și publicului – că sunt și că pot mult mai mult decât au reușit să demonstreze până atunci. Sigur, foarte importantă este lista de concurenți ce vor intra în acest experiment… Și eu sunt curios să-i văd pe toți în tabără și-apoi să așteptăm să vedem dacă cedează și strigă: <Sunt celebru, scoate-mă de aici!>”, a detaliat Cabral.

Prezentator TV, actriță și una dintre cele mai influente prezențe din mediul online din România, Adela Popescu este nerăbdătoare să ia contact cu jungla și cu provocările pe care aceasta le are pentru celebrități. „Experiența <Sunt celebru, scoate-mă de aici!> nu este doar pentru cei care intră în concurs, ci și pentru mine. Mă bucur că pot face asta cu Cabral, alături de care am prezentat prima emisiune live din viața mea, în urmă cu… nici nu mai contează câți ani. Îi admir pe cei care vor intra în acest reality show pentru curajul de a-și depăși propria condiție. Nu este ușor nici măcar să iei decizia asta, dar să fii acolo, în junglă, departe de tot și toate, având curajul să stai față în față cu necunoscutul. Abia aștept să văd care sunt concurenții, la ce provocări vor fi supuși și cum vor depăși fiecare zi din jungla <Sunt celebru, scoate-mă de aici!>”, a precizat și Adela Popescu.

”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” revine cu un nou sezon, într-o abordare diferită, condimentat cu probe și elemente noi pentru vedetele din România care vor renunța la confortul pe care-l au acasă și vor accepta provocarea de a trăi complet izolate, într-un mediu care le va pune față-n față cu cele mai ascunse frici.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker