Administrație

Buzoienii merg să înoate la Focşani

În condiţiile în care la Buzău bazinul de înot are lacătul pe uşă de mai mulţi ani, cei care doresc să se antreneze sau, pur şi simplu, să facă mişcare pentru întreţinere, au găsit o soluţie de compromis. Buzoienii dornici de înot au obţinut abonamente la bazinul olimpic deschis recent la Focșani, aflat la o distanţă de circa 70 kilometri de Buzău, care a devenit o bază de antrenament și pentru copiii buzoieni.

„Avem abonaţi din Tecuci, Râmnicu Sărat şi Buzău care vin la Focşani”, a precizat, pentru Agerpres, Ana Ciobanu, inspector de specialitate la bazinul de înot. Copiii focșăneni beneficiază însă de gratuitate de înot la Bazinul de înot didactic, în baza unui protocol încheiat între Consiliul Judeţean Vrancea şi Inspectorul Şcolar Județean, în timp ce buzoienii pot participa la lecţiile de înot doar în baza unui abonament plătit.

Anul trecut, în urma numeroaselor solicitări din partea buzoienilor care au cerut redeschiderea obiectivului, Primăria Buzău a început negocieri pentru închirierea bazinului de înot. Proprietarul a dorit să-l vândă sau să îl închirieze, însă contra unor sume care depășesc puterea municipalității. Ultima rundă de negocieri s-a încheiat în aceste zile: „Nu, din păcate, nu m-am înțeles cu proprietarul Bazinului Olimpic. Oferta care ni s-a făcut de cumpărare sau de închiriere depășește posibilitățile noastre. În plus, și din punct de vedere juridic, lucrurile erau destul de complicate”, a anunțat primarul Constantin Toma, citat de Buzoienii.ro.

Conform aceleiași surse, primarul susține că realizarea unui bazin acoperit la Buzău este pe lista sa de priorități și că buzoienii ar putea primi o veste bună săptămânile următoare: „Pot să vă spun că există un interes din partea Băncii Mondiale. Au ei un program de finanțare a celor mai importante proiecte pentru comunitățile locale. Am depus și noi, de la Buzău, opt proiecte, din care unul vizează construirea unui bazin acoperit, cu toate facilitățile”, spus Toma.

Așa că, până una-alta, buzoienii vor merge în continuare la Focşani pentru antrenamente de înot sau pentru relaxare. Construcţia Bazinului Olimpic de la Buzău început în anul 1986 şi a fost finalizată în 1989; acesta are o lungime de 50 de metri şi o lăţime de 22,5 metri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker