Politic

Buzoianul Vlad Teohari, manager de proiect la o firmă de inginerie de top din Franța, îndepărtat de Barna & Co. de pe lista de candidați a USR-PLUS Diaspora

Candidatura buzoianului Vlad Teohari la alegerile parlamentare, susținută de USR-PLUS Diaspora, a fost invalidată de Biroul Național în urma unui aviz negativ de integritate dat de Comisia de arbitraj a partidului, după ce acesta a semnat, anul trecut, o scrisoare deschisă inițiată de Mihai Goțiu și în care peste 100 de membri ai Uniunii Salvați România reclamau execuțiile din partid. Demersul fusese determinat de excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene Ilfov.

În semn de protest față de invalidarea lui Teohari, Mihai Martin, membru în conducerea filialei Olt, și-a anunțat demisia, acuzând că echipa Barna continuă acțiunile care au dus USR la scorul mic pe care îl are acum. Istoricul Bogdan Jitea își anunță, la rândul său, demisia din USR Sector 3, afirmând că și el este semnatar al scrisorii generate de excluderea Olimpiei Ardelean și deci pasibil de a fi acuzat de lipsă de integritate.

Anunțul referitor la invalidarea candidaturi lui Vlad Teohari a fost făcut de Olimpia Ardelean, care afirmă că votul a fost foarte strâns, 13 – 12. Ea susține că cele 13 voturi în baza cărora a fost luată decizia aparțin lui Dan Barna, Cătălin Drulă, Ionuț Moșteanu, Claudiu Năsui, Cristian Alin Moș, Radu Mihail, Vlad Botoș, Liviu Mălureanu, Diana Mureșan, Silvia Dinică, Iulian Bulai,  Cătălin Stancu și Cristina Prună. ,,Să vă fie rușine! E extrem de nedrept pentru Vlad. Din ce înțelesesem eu, mâine (ieri, n.r.) urmau să fie depuse listele de candidați pentru diaspora. Cu o zi înainte l-au invalidat. Pe nimic. Pentru că a semnat o scrisoare deschisă”, a scris Olimpia Ardelean pe Facebook.

Ea mai susține că, până acum câteva luni, USR Diaspora avea un favorit pentru parlamentare, Emanuel Stoica. ,,Team Barna l-a dat afară din USR sau suspendat pentru suficient timp cât să nu mai poată candida la parlamentare, care e tot aia, practic”, relatează ea, întrebându-se dacă vor fi invalidați toți semnatarii scrisorii în care erau semnalate nereguli în USR.

În 28 septembrie, Vlad Teohari scria pe Facebook: ,,Vă mulțumesc pentru încredere! S-au încheiat alegerile interne pentru Parlamentul României în USR-PLUS Diaspora, unde am reușit să câștig încrederea colegilor. Este o adevarată onoare să am șansa să vă reprezint. Îmi doresc să mulțumesc echipei de campanie care și-a investit timpul într-un mod atât de generos și să felicit comisia organizatorică, precum și pe toți candidații”.

Cine este Vlad Teohari

În anul 2014, la doar 22 de ani, buzoianul Vlad Teohari punea la punct o aplicație care putea salva viața bolnavilor de epilepsie. Mai exact, cu ajutorul unei brățări pe care bolnavii o purtau la mână, aparțină­torii lor și persoanele din jur puteau afla când pacientul avea o criză pe stradă și, grație aplicației de pe telefonul mobil, puteau vedea o serie de instrucțiuni pentru a ajuta bolnavul.

Dacă invenția buzoianului s-ar fi bucurat probabil de foarte multă atenție în alte țări, în România ea a fost trecută cu vederea din lipsa unei finanțări. Totuși, în 2015, invenția sa a făcut parte dintre ideile de ­afa­ceri calificate în finala glo­bală ImagineCup organizată de Microsoft, obținând o finanțare ASE Startup în valoare de 25.000 de euro.

Vlad Teohari are acum 28 de ani și, după ce s-a lovit de refuzul companiilor din România care îi reproșau că nu are destulă experiență, și-a încercat norocul în străinătate. Astăzi, absolventul Colegiu­lui Hasdeu și al Facultății de Electronică și Telecomunicații este manager de proiect în Franța, la AKKA, principalul jucător pe piața de consultanță în inginerie, companie cu activități în domeniile automotive, aerospațial, feroviar, IT (partener principal pentru grupuri precum Renault, PSA, Fiat, Bombardier, Volvo, Airbus, Alstom, Valeo, Faurecia, France Telecom, Alcatel, Areva).

Vlad Teohari și prietenul său Andrei Manea au pus la punct aplicația pentru telefon destinată bolnavilor de epilepsie,  conectată la un ceas inteligent care măsoară pulsul utilizatorului și are rolul de a salva viețile persoanelor care suferă o criză de epilepsie pe stradă sau când sunt singuri.

„Totul a pornit de la micul nostru start-up (aplicația software – EpSyDet), care continuă și astăzi. Pentru a putea face publică aplicația tuturor oamenilor care au nevoie de ea, pe plan național și internațio­nal, în 2015 am înființat o companie (Salva Software). Pentru că nu reușeam să ne susținem financiar, atât pe noi, cât și toate costurile adiționale pe care le generează aplicația, am început să livrăm servicii de web development și web design altor companii sau persoane. În momentul de față, aplicația EpSyDet este disponibilă atât pe IOS, cât și pe Android, și ne-am propus să strângem date cât mai multe de la utilizatori”, declara pentru OPINIA Vlad Teohari.

Cum funcționează aplicația

La nivel mondial, spun statisticile, epilepsia afectează aproximativ 65 de milioane de oameni, în 70% dintre cazuri nefiind cunoscută cauza. Anual sunt diagnosticați cu această maladie 200.000 de oameni pe tot globul. Echipa de combatere a epilepsiei încearcă să-i ajute pe bolnavi printr-un set de dispozitive formate dintr-un telefon și un ceas inteligent, sincronizate cu ajutorul aplicației „EpSyDet“ care, prin monitorizarea ritmului cardiac combinat cu alți indicatori, detectează criza și transmite o avertizare pe telefonul celui care îl are în grijă pe bolnavul de epilepsie. „Avem un smartphone pe care e instalată aplicația și un ceas inteligent care trimite datele, într-un anume standard, prin bluetooth, la telefonul mobil. Datele de la ceas sunt afișate și prelucrate în timp real pe telefon, iar dacă un eveniment nedorit se petrece, adică o criză, în cazul epilepsiei, o alarmă va porni mai întâi pe telefonul mobil al pacientului, iar dacă aceasta nu este anulată în 20 de secunde, va trimite un SMS pe telefonul îngrijitorului. Aplicația de pe telefonul îngrijitorului va prelucra, va citi mesajele, iar dacă va găsi un anumit cod în mesaje, va activa o alarmă cu coordonatele GPS și medicația pacientului“, explică fondatorul echipei pentru o publicație centrală.

Pe lângă faptul că este alarmat îngrijitorul, mai apare și avantajul că toate datele legate de pulsul pacientului sunt stocate pe webserverul „EpSyDet“, unde pacientul are acces pe baza unui cont și a unei parole, „pentru a putea accesa istoricul pulsului, împreună cu medicul, pentru o medicație mai bună“.

9 Comentarii

  1. Ieri in filiala USR Buzau, Irinel Cîrstea in Adunarea Generală a membrilor pe municipiu, cu o mână de acoliți, au votat ” cu ușile închise” delegații ce vor desemna candidații la Parlamentare! El cu poetul Belizan ce se vede deputat, colaboratorii din PMP. Nici un membru al filialei Buzau nu a fost prezent!

  2. Băi neinformaților! Sâmbătă de la ora 12 la 16 la Art Hotel vin ăia de la București să-i voteze!

  3. Voi cei din Buzau, ar trebui sa il ajutati sa candideze independent la alegeri din partea judetului. Mai aveti timp sa strangeti semnaturi pana pe 22 oct. Aveti nevoie de vreo1800 de semnaturi. E clar ca USR nu il merita pe Vlad!

  4. Maine la Art Hotel, ora 18, USR Buzau isi lanseaza candidatii la Parlamentare! Partidului PLUS i s-a interzis sa vina!
    Candidatii usr la parlamentare adusi/impusi de la Bucuresti sunt:
    Deputatul de Ilfov Cornel Zainea
    Fost membru BN Voinea Ion
    De la USR BUZAU candideaza
    Ionica Gabriel- antrenor finess
    Belizan Laurentiu-poet
    Suditu Marius-militar in rezerva

  5. Pai daca la Buzau au adus/impus pe liste pentru Parlamentare din partea USR pe
    Deputatul de Ilfov Cornel Zainea
    Fost membru Birou National USR Voinea Ion
    Iar din partea USR candideaza neobositul Gabriel Ionica
    Poetul Laurentiu Belizan
    Ofiterul in rezerva Suditu Marius.
    Partidul PLUS, nu mai conteaza!

  6. L-au dibuit că nu e apt pentru agenda antiromânească a progresiști, neo marxiști, haștag rezistenți și asimptomatici la ideea de patrie, selectați atent sub sloganul „Apatrid Lives Matters! Citiți pe net Lista lui Seidler cu cei propuși de soroșiștii lui Borno pentru candidatura la parlamentarele din 6 dec ac și dacă veți găsi vreun nume românesc semnalați-l globaliștilor să-l elimine repede ca pe Vlad Teohari.

  7. Buzoianule, nu despre inteligență este vorba. Nu cred că ai avea curaj să-ți măsori inteligența cu Adrian Năstase, Victor Ponta sau chiar Viorica Dăncilă. Cu Viorica Dăncilă n-a avut curajul să se confrunte nici Klaus Iohannis chiar dacă i se pusese ștampila de proasta-proastelor! Inteligența este trecută pe planul doi când apare în ecuație și ticăloșia. Marii escroci ai lumii au fost extrem de inteligenți, nicidecum niște indivizi mediocrii. Categoric că Vlad Teohari este un tip inteligent dar nu inteligența îi este contestată, ci faptul că nu are pedigree politic. Adică nu este odraslă de foști securiști deci nu se califică pentru sinecuri consistente, este bun dor de carne de tun.
    Nu te iluziona. România este condusă de fiii, nepoții, ginerii foștilor securiști și ai cadrelor aparatului comunist de partid. Toți se știu și se recunosc între ei. Cu certitudine, Vlad Teohari nu face parte dintre ei.

  8. Probabil n-are „origine sănătoasă”. Face parte din categoria pionilor a căror eficiență este nulă.

  9. In plitica, este greu de acceptat un tip inteligent. Asa a fost intotdeauna si asa o sa fie mereu. Acolo este acceptata doar mediocritatea, numai bun de gura sa fie, sa stie sa minta si sa aibe ceva parale sa sustina material partidul. Asa a inceput inca de la Nastase, promovand nulitatile inclusiv pe Ponta facandu-l chiar „Dottore”. Lor asa ceva le trebuiesc , ingusti la minte si sa stie sa promita si sa minta, ajungandu-se chiar sa instaleze un primministru nu mai departe decat pe D-na Dancila.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker