Politic

Buzoianul Vlad Teohari cere conducerii USR despăgubiri de 816.000 de lei pentru invalidarea candidaturii sale la parlamentare

Buzoianul Vlad Teohari, a cărui candidatură la alegerile parlamentare a fost invalidată de către USR, a anunţat, marţi, că va cere în instanță despăgubiri de 816.000 de lei de la liderii USR responsabili pentru „invalidarea abuzivă” a candidaturii sale. El este apărat în instanță de colegul său de partid Dumitru Dobrev.

Teohari anunțase, încă de duminică seară, pe Facebook, că „a venit momentul” să înceapă inevitabilul proces în instanţă, care probabil se va întinde pe câţiva ani şi care se va îndrepta în special împotriva celor 20 de membri ai Comisiei Naţionale de Arbitraj şi ai Biroului Naţional care au votat pentru invalidarea candidaturii sale. „După ce am epuizat orice cale de atac în interiorul partidului, am încercat să repar nedreptatea în justiţie. Instanţa a respins contestaţia mea la adresa listei USR-PLUS, inclusiv înscrierea mea pe lista de candidaţi USR-PLUS la circumscripţia Diaspora. Nu mă dau bătut însă. Încerc să găsesc dreptatea, iniţiind acest nou proces, care este o acţiune în răspundere civilă”, a transmis Vlad Teohari. El mai spune că prin invalidarea candidaturii i s-a adus un prejudiciu cert: pierderea şansei de a fi deputat, locul său pe listă fiind 100% eligibil, aşa cum s-a şi văzut după alegeri.

Teohari mai afirmă că, dacă va câştiga în instanţă, nu va deveni parlamentar, dar ar putea câştiga „echivalentul nedreptăţii în bani”: „Este o încercare a mea şi a avocatului care mă reprezintă, colegul meu Dumitru Dobrev, de a responsabiliza factorii de decizie din USR şi pe politicieni în general. Dacă bunul simţ nu funcţionează, măcar justiţia să le arate liderilor politici că nu se pot comporta ca nişte satrapi”, a mai afirmat Teohari. Suma pe care acesta o cere este de 816.000 de lei.

Buzoianul Vlad Teohari este inginer, stabilit în Franța din 2016. A studiat și s-a pregătit atât în România, cât și în alte patru țări europene: Franța, Olanda, Elveția și Danemarca. De la 22 de ani s-a implicat într-un proiect care se adresa persoanelor care suferă de epilepsie. Proiectul a căpătat anvergură și a reușit să câștige numeroase concursuri. Cu acest proiect a reprezentat România în Statele Unite la finala mondială ImagineCup, concurs organizat de Microsoft, și a susținut un discurs în cadrul conferinței TEDx Bucharest din 2015. În prezent lucrează în Franța, în management de proiect, la o firmă care se ocupă de consultanță în domeniul aerospațial.

Candidatura lui la alegerile parlamentare, susţinută de USR-PLUS Diaspora, a fost invalidată de Biroul Naţional în urma unui aviz negativ de integritate dat de Comisia de arbitraj a partidului, după ce acesta a semnat anul trecut o scrisoare deschisă iniţiată de Mihai Goţiu şi în care peste 100 de membri USR reclamau execuţiile din partid. Ulterior, Comitetul Politic al USR a invalidat avizul negativ, dar termenul de înscriere a candidaturilor pentru Diaspora expirase.

La rândul său, avocatul Dumitru Dobrev explică demersul pe care l-a inițiat împreună cu Vlad Teohari: „Începem astăzi un demers juridic de lungă durată. Am decis să mă implic în el pentru că am constatat accelerata degradare a aplicării regulilor de transparență, a democrației interne și a mecanismelor de promovare a meritocrației în partidul pe care l-am înființat în 2015, cu speranța că se poate face și în România <o altfel de politică>. Pentru mine, ca membru fondator și ca om care se luptă de două decenii, în societatea civilă, pentru reguli și pentru dreptate, este important pe cine și cum trimitem în Parlament. În această toamnă am asistat la episoade înmărmuritoare în USR, precum invalidarea aberantă a lui Vlad Teohari, cu rezultatul trimiterii în Parlament a unor oameni cu CV-uri incomparabil mai puțin consistente, dar pe placul conducerii. Pașii decisivi spre dezastru ar fi permanentizarea atitudinii de satrap de partid, manipularea alegerilor prin transformarea <festivalului democrației> într-o potemkiniadă cu ajutorul <autobuzelor electorale> și cu consecința înțesării listelor electorale cu yesmeni de partid în locul tinerilor cu CV, cu carismă, cu idei, cu program și cu rezultate. Nu este vorba doar despre USR aici sau doar despre colegul meu Vlad Teohari. Dacă până și <partidul altfel> o va apuca pe această cale, nu este cazul să ne mirăm că încrederea populației în democrația parlamentară se va degrada și mai mult, iar chipul hâd al  autoritarismelor paseist-populiste va prinde și mai mult contur, după cum bine ne-au arătat alegerile din 6 decembrie”, a declarat Dumitru Dobrev.

Dumitru Dobrev este avocat cu experiență de 21 ani în litigii de drept privat, contencios administrativ, arbitraj intern și internațional. Este doctor în drept și cercetător la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

El este un vechi activist de mediu și pentru patrimoniu, fiind unul dintre avocații campaniei Salvați Roșia Montană. A reprezentat numeroase ONG-uri, precum Asociația Salvați Bucureștiul, Asociația Salvați Dămăroaia și Bucureștii Noi, Fundația Eco-Civica, Asociația Salvați Cartierul Militari, Asociația 21% Oxigen, WWF România,  în procese pentru un mediu curat, pentru salvarea parcurilor și clădirilor istorice din București.

 

 

Un comentariu

  1. De ce 816.000 lei? Să deducem de aici că indemnizația de deputat este 17.000 lei pe lună! 17.000x12x4=816.000.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker