Monden

Buzoianca Andreea Runceanu, excursie alături de părinți: ,,Ne-a tăiat răsuflarea”

• Artista a vizitat alături de familie cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Horezu

,,Într-o zi, când toate restricțiile de deplasare se vor fi terminat, ar trebui să veniți să vizitați România. Este incredibil de frumoasă“, a fost îndemnul către fani postat de buzoianca Andreea Runceanu, proaspăt întoarsă dintr-o excursie în familie, pe parcursul căreia s-a minunat de încărcătura emoțională pe care a simțit-o pe meleagurile pline de istorie din Horezu, Vâlcea. Mănăstirea vizitată este inclusă în patrimoniul ­UNESCO și este cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

,,M-am plimbat cu părinții și cu băieții mei prin zona Horezu și am găsit această mănăstire brâncovenească care ne-a tăiat răsuflarea”, a scris Andreea pe rețeaua de socializare.

Liderul trupei Amadeus provine dintr-o familie de muzicieni și, încă de mic copil, a fost atrasă de domeniul artistic. Mama ei era violonistă (a fost primul ei profesor de vioară), tatăl corist, iar verișoara ei, Mihaela Runceanu, una dintre cele mai mari voci ale muzicii românești. A crescut cântând, întâi cu vocea, apoi cu vioara, iar pasiunea s-a transformat într-o dorință de a urma o carieră în domeniul muzicii. ,,Pe părinții mei cu siguranță i-a legat muzica. Mama era violonistă, iar acum este profesoară de vioară (la Liceul de Arte Buzău, n.r.), iar tata, deși e profesor de franceză, știe să cânte și la vioară și la chitară și a cântat peste 25 de ani în Corul <Lira> din Buzău, cu care a avut și turnee în afara țării. Noi ascultam mereu muzică clasică acasă, nu cu vreun gând să ne facem educație aleasă, ci natural; chiar dacă eram copii, nu simțeam că este <muzică grea>, cum mai zice lumea, ci o simțeam foarte veselă și pură. Toată copilăria mea a avut muzică pe fundal, întotdeauna am știut că ăsta va fi drumul meu, și de asta poate că nici nu pot concepe cum ar fi fost existența mea dacă nu-mi dedicam viața muzicii”, declara artista, în 2015, pentru revista ,,Tango”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker