Actualitate

Buzoian cercetat de polițiști pentru instigare publică

Un buzoian din cartierul Poștă s-a ales cu dosar penal după ce a instigat la revoltă împotriva celor care au răspândit virusul care le-a pricinuit carantinarea.

,,În urma imaginilor apărute în spațiul public în care un utilizator al unei rețele de socializare a postat un mesaj scris prin care îndemna la conflict între membrii comunității dintr-un cartier al municipiului Buzău, polițiștii s-au autosesizat și au demarat verificări.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat și depistat cetățeanul, fiind vorba de un bărbat de 46 de ani din municipiul Buzău, care ar fi postat mesajul în ziua de 04 mai a.c..

Mesajul inducea o stare conflictuală,  îndemna la acțiuni cu violență și la fapte care ar fi contravenit legii.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului”,  a precizat IPJ Buzău într-un comunicat de presă.

În urma vizitei oamenilor legii, buzoianul a șters postarea de pe pagina de socializare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker