Economic

Buzăul, printre orașele cu cele mai mici salarii medii din transport și distribuție

Peste 2.600 de joburi în transport şi distribuţie au fost postate de angajatori de la începutul anului şi până acum pe una dintre cele mai importante platforme de recrutare, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar şi care atrage, lunar, un număr mare de aplicări – peste 60.000 înregistrate doar în luna ianuarie. Cele mai multe dintre aceste joburi se adresează candidaţilor entry level şi fără experienţă, urmaţi de cei mid level (care au între doi şi cinci ani de experienţă în domeniu). Mult mai puţin sunt căutaţi, la acest început de an, seniorii şi managerii.

„Asta se întâmplă pentru că vorbim despre un domeniu cu fluctuaţie mare de personal pe aceste segmente – entry şi mid level. În plus, volumele de business ale angajatorilor din sector au crescut considerabil în ultimii doi ani, astfel încât şi de aici a venit nevoia unor extinderi fireşti ale echipelor. Spre exemplu, numai pentru curieri, unul dintre cele mai căutate profile de candidaţi din transport şi distribuţie, avem în acest moment peste 700 de joburi deschise în platformă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în transport şi distribuţie este de 3.500 de lei pe lună. Un promoter câştigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei. Şoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte oraşe sau în afara ţării. „În ceea ce-i priveşte pe şoferi, plaja salarială este foarte largă şi depinde de program, de tipul de autovehicul condus şi, desigur, de distanţele pe care trebuie să le parcurgă. Astfel, salariul unui şofer de camion urcă la o medie de aproape 3.800 de lei pe lună, iar cel a unui şofer de TIR pe curse internaţionale poate depăşi 13.000 – 14.000 de lei”, completează Roxana Drăghici.

Deşi media salarială din acest domeniu este de 3.500 de lei şi mai mult de jumătate dintre poziţiile deschise vizează candidaţi entry level, pentru joburile de specialişti sau manageri, salariile oferite pot ajunge să depăşească media generală pieţei pentru poziţii similare. Astfel, au fost introduse şi salarii de 20.000 de lei pentru funcţia de director economic, 18.000 de lei pentru Chief Technological Officer, 16.000 de lei pentru project manager sau 13.000 de lei pentru un director administrativ.

În ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 61.000 de aplicări pentru locurile de muncă din transport & distribuţie. 90 la sută dintre aplicări sunt pentru joburile din ţară şi 5,3 la sută pentru cele din străinătate. Pentru locurile de muncă entry level, diferenţa de salarizare dintre România şi ţări din vestul Europei poate fi şi de 1 la 5, iar 4,7 la sută din aplicări sunt pentru joburile remote.

Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajaţii din transport şi distribuţie sunt pentru operator calculator (2.300 de lei), curier (2.500 de lei), gestionar depozit (2.700 de lei), tehnician (2.700 de lei), contabil junior (2.800 de lei). În transport și distribuție, cele mai mici salarii medii nete se înregistrează în județele Galați (1.800 lei), Vaslui (2.300 lei), Buzău (2.500 lei), Brăila (2.500) și Zalău (2.700). La polul opus întâlnim județele: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Arad.

Cele mai mari valori salariale din acest domeniu au fost înregistrate pe pozițiile de director economic, unde salariul mediu net la nivel naţional ajunge la 6.500 de lei, iar salariul maxim introdus în Salario atinge și 20.000 lei. Un project manager are salariul mediu net la nivel naţional de 6.000 de lei, în timp ce salariul maxim introdus în Salario este de 16.000 lei. Directorul de transporturi are salariul mediu net la nivel naţional de 6.000 de lei, iar salariul maxim introdus în Salario este de 15.000 de lei. Un dispecer transport are salariul mediu net la nivel naţional de 4.000 de lei, iar salariul maxim introdus în Salario este de 13.000 lei. Specialistul în  recrutare are un salariu mediu net la nivel naţional de 3.500 lei, iar salariul maxim introdus în Salario ajunge la  12.000 lei

În acest moment, sunt disponibile 33.000 de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialişti şi-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs, se precizează în comunicat. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker