Economic

Buzăul, printre orașele cu cele mai ieftine alimente

Preţurile alimentelor de bază au crescut în medie cu 15,5 procente, față de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă, conform unei analize a Comisiei Europene, unele produse sunt mai scumpe şi cu 40 la sută.

Dacă ar fi să facem o comparație, pe baza datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică în această vară, comparativ cu celelalte județe ale țării, Buzăul nu este un oraș foarte scump. Cele mai scumpe orașe sunt: București, Timișoara, Cluj, Sfântu Gheorghe și Oțelu Roșu. Cele mai ieftine: Turnu-Măgurele, Roman, Piatra Neamț și Carei.

Fasolea cea mai scumpă e în Miercurea Ciuc și Cluj Napoca, iar cea mai ieftină în piețele din Găești și Moreni (diferența e de circa 4 lei/kg)

Cartofii cei mai scumpi sunt la Arad și Miercurea Ciuc, iar cei mai ieftini la Focșani.

Laptele te costă cel mai mult dacă locuiești în Bragadiru sau în Giurgiu, iar cel mai ieftin e la Carei și Urziceni.

Mierea de albine e cea mai scumpă la Giurgiu și cea mai ieftină la Roman. Telemeaua de oaie cea mai ieftină nu e la Sibiu, ci la Beclean și Turnu Măgurele. Cea mai scumpă e la Slatina și Caransebeș.

Alimentele luate în calcul: Fasole boabe (uscată), Cartofi, Varză albă, Țelină rădăcina, Roșii, Pâine, Castraveți de câmp, carne porc, Morcovi, ulei, ceapă uscată, Fasole păstăi, Dovlecei, Ardei gras, Vinete, Păstârnac, Usturoi uscat, Pepeni galbeni, Pepeni verzi, Fructe (caise), Nuci, Lapte proaspat de vacă, Ouă, Miere de albine, Brânza din lapte de oaie.

În municipiul Buzău, de exemplu, potrivit datelor INS, cartofii sunt 3,94 lei, laptele 6,25 lei, ouăle 1 leu și roșiile 3,75 lei, în timp ce aceleași alimente, în Râmnicu Sărat sunt mai scumpe. Acolo cartofii sunt 4 lei, laptele are același preț, la fel și ouăle, iar roșiile ajung la 4,35 lei.

Un buzoian care iese la cumpărături, cu 100 lei își poate cumpăra alimentele de bază.˝

Articole similare