Administrație

Buzăul, printre orașele cu cele mai ieftine abonamente la transportul în comun

Un studiu efectuat de analiștii de la Picodi.com arată care sunt orașele mari din țară și din străinătate în care se plătește cel mai scump bilet la transportul în comun. Din informații reiese că, în România, cel mai scump bilet se plătește în Timișoara și Brașov, adică 4 lei. La polul opus, în Constanța, Iași, Ploiești și Galați, costul biletelor pe mijloacele de transport în comun este cel mai mic din țară, de 2,5 lei.

La capitolul abonamente, cetățenii din Cluj și București dau cei mai mulți bani pe abonamentele lunare, 177 lei și, respectiv, 140 lei, însă cel mai ieftin este în Oradea și Brașov, 80 lei. Studiul a fost efectuat, însă, ținând cont doar de orașele mari din țară. Dacă ar fi fost incluse toate, probabil că Buzăul ar fi figurat în partea de jos a clasamentului.

La noi, prețul unui bilet pentru călătorii în municipiu este de doi lei, iar în afara orașului variază între trei și șase lei. Un abonament lunar pentru traseele din municipiu ajunge la 70 lei, iar în afara lui se încadrează între 90 și 175 lei. Recent, Primăria Buzău a decis ca pensionarii cu domiciliul în municipiul Buzău și care au venituri de până în 3.500 lei/lună, să beneficieze de 20 de călătorii gratuite/lună pe toate traseele de transport public local din municipiul Buzău.

Londra, cele mai scumpe bilete și abonamente

Analiștii Picodi.com au verificat tarifele de transport public din 45 de orașe din întreaga lume și au comparat cheltuielile de transport cu salariile medii locale. În trei din cele 45 de orașe, transportul public este complet gratuit pentru cetățeni – Luxemburg, capitala Estoniei, Tallinn și capitala Maltei, Valletta.

Cele mai scumpe bilete simple se găsesc în Londra (4,85 euro), Zurich (4,44 euro) și Oslo (3,65 euro). Cele mai mari prețuri pentru abonamentele lunare sunt plătite de cetățenii din Londra (253 de euro), Melbourne (178 de euro) și Dublin (155 de euro). Ca și comparație, un abonament lunar în București costă doar 31 de euro.

Dacă este să comparăm prețurile lunare ale abonamentelor cu salariile medii lunare, cel mai puțin favorabil raport se regăsește în São Paolo, unde accesul lunar la toate mijloacele de transport în comun din oraș costă 14,3 la sută din salariul mediu. Locurile doi și trei în ceea ce privește costurile sunt împărțite de Istanbul și Londra (7,5 la sută, respectiv 7,4 la sută).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker