Sănătate

Buzăul a primit peste 5.000 de doze de vaccin antigripal

Prima tranșă de vaccin antigripal a ajuns deja în România și a fost distribuită săptămâna trecută. Țara noastră se află într-o situație destul de sumbră, perioada virozelor suprapunându-se cu valul patru al pandemiei de Covid-19 care face din ce în ce mai multe victime la Buzău.

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei sezoniere ar fi trebuit să debuteze la 1 octombrie, dar Ministerul Sănătății a încheiat contractul de achiziție a dozelor necesare pentru acest sezon abia acum două săptămâni, iar prima tranșă de vaccin a fost distribuită în țară la sfârșitul săptămânii trecute. Recomandat este ca vaccinul să fie administrat înaintea sezonului gripal, pentru că sunt necesare aproximativ două săptă­mâni pentru a dezvolta anticorpii respectivi. Concret, lunile octombrie și noiembrie ar fi recomandate pentru români.

Prin urmare, din cele două milioane de doze des­pre care ministrul demis al Sănătății, Attila Cseke, a spus că au fost comandate pentru acest sezon, în țară au ajuns doar 300.000, tranșă care abia dacă ajunge pentru vaccinarea personalului medical care are prioritate în această situație.

La Buzău, Direcția de Sănătate Publică a primit 5.350 de doze din totalul celor 42.000 comandate pentru acest sezon. „Acestea vor merge prioritar în spitale, unde riscul de infectare este foarte mare, iar din tranșele următoare se vor vaccina personalul și beneficiarii centrelor de ocrotire și, după aceea, vaccinul gripal va ajunge la medicii de familie, pentru a fi administrat persoanelor din grupurile vulnerabile, respectiv bolnavii cu afec­țiuni cronice (în special respiratorii și cardiovasculare), persoanele imunodepresive, cele de peste 65 de ani, gravidele și copiii”, a declarat, pentru Sănătatea Buzoiană, Cristina Ungureanu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică.

În județul Buzău s-au vaccinat anul trecut 30.000 de persoane din categoriile vulnerabile, în condițiile în care nu aveam încă vaccinul anti-Covid. Cu toate acestea, având în vedere situația în care se află Buzăul în contextul pandemiei de Covid-19 și evoluția de la nivelul întregii țări, medicii estimează un număr mai mare de persoane vaccinate cu acest antigripal. Persoanele care nu mai au răbdare până când vacci­nul antigripal va ajunge în ca­binetele medicilor de familie pentru a putea fi administrat, pot să îl achizi­ționeze de la farmacii, bineînțeles, contra-cost.

Având în vedere situa­ția în care ne aflăm, este foarte important să ne vaccinăm antigripal. Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat că acest vaccin poate fi făcut chiar dacă persoanele s-au vaccinat și împotriva Covid-19, întru­cât vaccinul pentru Sars-Cov-2 nu îi protejează pe oameni de gripa sezonieră. „Răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID-19 nu ne protejează față de o infecție gripală. Ne protejează, în schimb, respectarea celorlalte măsuri – masca, distanțarea, evitarea zonelor supraaglomerate – lucruri care s-au văzut și la înce­putul pandemiei, când eram în sezon epidemic de gripă (…) Persoanele vulnerabile, persoanele la risc trebuie să beneficieze și de vaccinarea antigripală (…) Practic, o persoană care dorește să se vaccineze antigripal, dacă este în acea categorie de risc, poate să beneficieze și de vaccinarea COVID-19 simultan, în brațe diferite, fără absolut nicio problemă”, a declarat colonelul medic Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare Covid-19.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker