Economic

Buzăul a pierdut aproape 800 de firme de la începutul anului

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 9,62 la sută în primele opt luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 46.304 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 7.457 (plus 9,28 la sută faţă de ianuarie-august 2021) şi în judeţele Cluj – 2.133 (plus 15,97 la sută), Constanţa – 2.068 (plus 13,25 la sută) şi Timiş – 2.066 (plus 1,62 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Călăraşi – 378 (în creştere cu 2,44 la sută faţă de primele opt luni ale anului trecut), Covasna – 387 (plus 8,10 la sută) şi Ialomiţa – 392 (plus 18,43 la sută). Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Tulcea (plus 30,38 la sută), Gorj (plus 24,89 la sută) şi Sălaj (plus 23,32 la ssută). În perioada analizată au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate în judeţele Caraş-Severin (minus 13,60 la sută), Brăila (minus 9,49 la sută) şi Alba (minus 8,70 la sută).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 12.531 (plus 8,24 la sută raportat la ianuarie-august 2021), construcţii – 4.202 (plus 7,03 la sută), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.857 (plus 8,65 la sută) şi industria prelucrătoare 3.752 (plus 10,81 la sută).

În august 2022, au fost consemnate 5.297 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (921) şi în judeţele Cluj (251), Constanţa (243), Ilfov (210) şi Timiş (205). Buzăul înregistrează o creștere semnificativă a numărului de firme care au fost radiate, având un procent de peste 15 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, de la începutul anului și până în cea de-a opta lună, Buzăul a pierdut 788 de companii, în creștere cu 15,54 la sută față de anului trecut când au fost radiate 682 firme. Numai în luna august au fost înregistrate 92 de radieri în Buzău. Acesta este un bilanț negative pentru județul nostru, care înregistrează și un număr mare al persoanelor care primesc indemnizație de șomaj.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker