Economic

Buzăul, pe locul trei pe țară ca număr de persoane angajate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a publicat situația numărului de persoane care au fost angajate în primele șapte luni ale acestui an. Astfel, de la începutul anului și până în prezent, au fost încadrate în muncă un număr de 136.653 de persoane, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării de către agențiile județene de resort și de cea a municipiului București. Cele mai multe dintre persoanele care s-au angajat au studii liceale.

Din totalul persoanelor care și-au găsit, din ianua­rie și până la sfârșitul lunii iulie, un loc de muncă, 63.200 au peste 45 de ani, 28.122 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, iar 22.860 sunt tineri sub 25 de ani, dintre care 15.192 tineri NEET, conform datelor publicate de ANOFM, citate de ,,Agerpres”.

Numărul bărbaților care au fost încadrați în muncă de la începutul anului este mai mare comparativ cu cel al femeilor. Concret, în perioada ianuarie-iulie au fost angajați 72.943 bărbați și 63.710 femei, ponderea acestora din urmă fiind de 46,62 la sută.

În funcție de rezidență, 70.874 persoane angajate provin din mediul urban, în timp ce din mediul rural au fost încadrate în muncă 65.779 persoane.

Cele mai multe persoane care au fost angajate în primele șapte luni ale anului au studii liceale, respectiv 46.431 de persoane, conform datelor ANOFM. De asemenea, cu studii profesionale au fost angajate 32.474 de persoane, cu studii gimnaziale 30.306 persoane și cu studii universitare doar 13.712 persoane. Prin urmare, nivelul de pregatire al persoanelor care își caută un loc de muncă la noi în țară este la nivelul studiilor liceale.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele șapte luni, 68.877 fac parte din ca­tegoria celor greu sau foarte greu ocupabile. De asemenea, ANOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele ANOFM.

Într-un clasament al jude­țelor cu cele mai multe persoane care au fost angajate în intervalul ianuarie-iulie, Buză­ul ocupă locul trei, cu un număr de 6.436 de persoane. În fruntea clasamentului se află județul Timiș, cu 11.076 persoane angajate, urmat de București, unde au fost angajate 7.791 persoane.

La începutul anului, Buză­ul se afla pe primul loc în țară la rata șomajului, lucru care însemna că foarte mulți buzoieni au rămas fără loc de muncă după perioada pandemiei, în care cele mai multe domenii au avut de suferit. După șapte luni, lucrurile par să meargă spre bine la Buzău, numărul celor angajați fiind în creștere.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker