Educație

Buzăul citește / Magia cărților, un eveniment artistic despre importanța lecturii

O parte dintre copiii din ciclul școlar primar de la școlile din municipiu au participat, marți, la amfiteatrul din Parcul Tineretului, la primul eveniment din cadrul proiectului ,,Buzăul citește”. ,,Magia cărților” i-a avut ca amfitrioni pe actrița Monica Davidescu, pe jurnalistul Vadim Vîjeu și pe magicianul Robert Tudor, care au oferit copiilor un spectacol de poveste cu scopul de a-i motiva să accepte provocarea pe care muni­cipalitatea a lansat-o odată cu proiectul ,,Buzăul citește”. După ce 20.000 de copii de la școlile din municipiu au primit câte patru cărți cadou pentru lecturile de vară, aceștia au, acum, misiunea de a le citi și de a completa jurnalul de vară pentru a putea trece mai departe în etapele care urmează.

Evenimentul a început cu actrița Monica Davidescu, care a avut un moment special, dedicat cărților, pentru a le motiva copiilor dorința de a citi. Aceasta le-a adus copiilor din municipiul Buzău o carte ma­gică uriașă, iar prin intermediul acestui moment artistic cei mici au aflat cât de grea și cât de frumoasă este soarta unei cărți, dar și când a apărut prima carte. În continuare, magicianul Robert Tudor a urcat pe scenă le-a oferit copiilor un spectacol de magie care a cuprins apariții și dispariții de animăluțe, flori, bile, obiecte, inclusiv cărți, dar și numere interactive comice și educative pentru copii. Mai mult, el le-a comunicat elevilor prezenți la eveniment că, pentru a ajunge magician, el a trebuit să citească foarte multe cărți.

Copiii prezenți la eveniment au venit însoțiți de câte o carte pe care au ținut-o permanent în mână, chiar și atunci când au fost urcați pe scenă alături de Robert Tudor. După ce o parte dintre copiii prezenți la eveniment au fost che­mați, pe rând, pe scenă, alături de magician, pentru a-l asista la diverse numere de magie, la sfârșitul fiecărei reprezentații șase copii au primit un cadou din partea organizatorilor, ­res­pectiv un ghiozdan plin cu cărți, pentru a avea parte de o vară plină de lecturi.

Menționăm că, din cau­za reglementărilor de securitate sanitară, la eveniment nu au participat toți copiii din învățământul primar din municipiul Buzău, iar selecția elevilor parti­cipanți s-a făcut la clasă prin intermediul cadrelor didactice. De asemenea, elevii care nu au participat la eveniment vor primi de la organizatori, prin intermediul cadrelor didactice, mici surprize

,,Mulțumim în mod special Primăriei municipiului Buzău, pentru că datorită lor suntem astăzi, aici, la un asemenea eveniment care sper că v-a plăcut. Mulțu­mim prietenilor de la Editura Litera care au umplut aceste ghiozdane cu cărți. Mulțumim tare mult și vă așteptăm și la alte evenimente pe care le vom mai face aici, la voi”, a spus actrița Monica Davidescu la sfârșitul primei reprezentații ,,Magia cărților”.

Ultima etapă a proiectului, în septembrie

Cele trei reprezentații ale ,,Magiei cărților” s-au desfășurat în Amfiteatrul Parcul Tineretului, între orele 9.30 și 13.30. ­Rea­mintim că ,,Buzăul citește” este un program de educație prin lectură dedicat tuturor elevilor din învăță­mântul preuniversitar din municipiul Buzău și este implementat de Primăria municipiului Buzău și de Consiliul Local Municipal. Evenimentul ,,Magia cărți­lor” face parte din etapa a doua a proiectului ,,Buzăul citește”. Astfel, în etapa a treia, pe copii îi așteaptă ,,Clubul de lectură de acasă” care se va desfășura în vacanța de vară, atunci când elevii sunt încurajați să citească cărțile pe care le-au primit cadou în prima etapă a proiectului, la sfârșitul anului școlar. Ultima etapă a proiectului va avea loc în perioada 20-24 septembrie și va consta în dezbateri și activități de lectură on-line la care vor participa atât elevii, cât și profesorii.

Prin urmare, pentru elevii din învățământul primar va fi organizată o dezbatere despre lectură, urmată de evenimentul ,,Micul povestaș“: un dialog amu­zant și plin de învăță­minte despre importanța lecturii, între Monica Davidescu și Micul povestaș, un perso­naj din cărți care a prins viață după ce a fost citit de copii.

Pentru copiii din învă­țământul gimnazial va fi organizat evenimentul ,,Îmi place să citesc!”, în cadrul căruia Monica Davidescu și un invitat special vor discuta împreună cu copiii ­des­pre cărțile citite în vacanță și despre modalită­țile de a le pune în valoare, pornind de la tehnologia modernă și instrumentele ei.

Elevii din învățământul liceal se vor bucura de un eveniment on-line ,,Carte versus Internet” al cărui gazdă va fi comediantul, scriitorul și omul de radio Andrei Ciobanu. El le va vorbi liceenilor despre importanța cititului și despre ce perspective oferă educația, despre provocările și capcanele mediului on-line.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker