Actualitate

Buzăul, bine reprezentat pe harta contrabandei cu țigări și tutun

În primele șase luni ale anului 2022, autoritățile române au capturat peste 41 de milioane de țigarete, a căror valoare de piață se ridică la peste 26 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro), conform datelor www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă din România realizat de producătorul și distribuitorul de țigarete British American Tobacco (BAT).

În județul Buzău au fost confiscate 63.760 țigarete, în valoare de 31.880 lei, și au fost reținute șase persoane sub acuzația de contrabandă. O captură importantă este și tutunul (1.000 kilograme) confiscat de la fabrica ilegală de țigarete descoperită la Poșta Câlnău pe 16 iunie.

Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat o scădere de aproximativ 30 la sută față de prima jumătate a anului 2021, pe fondul eforturilor autorităților de combatere a traficului ilicit și al reducerii volumului contrabandei la granițele de nord ale țării. Potrivit StopContrabanda.ro, în primele șase luni ale anului 2021 au fost capturate peste 61 de milioane de țigarete de contrabandă, cu aproximativ o treime mai mult decât volumul înregistrat în prima jumătate a anului curent. Piața neagră de țigarete se menține sub pragul istoric de 8 la sută din consum în prima jumătate a anului, un nivel relativ constant față de începutul de an, conform datelor Novel Research.

„În 2021, pe fondul reducerii pieței negre de țigarete, BAT a plătit la bugetul de stat cu circa 1,25 miliarde de lei mai mult față de anul precedent, ajungând la aproape 11 miliarde de lei contribuții prin accize și taxe. În cei 25 de ani de prezență în România, deși vedem anumite perioade în care volumul contrabandei înregistrează o scădere, asistăm de asemenea la o adaptare permanentă a pieței negre, care reușește să identifice noi metode de introducere ilegală în țară a produselor ilicite. Sunt necesare eforturi continue pentru menținerea unui nivel redus al traficului ilicit care, alături de un cadru fiscal echilibrat și predictibil pentru toate categoriile de produse cu nicotină, reprezintă principalele condiții pentru creșterea investițiilor private legitime și, implicit, a veniturilor la bugetul de stat” , spune Ileana Dumitru, director juridic și relații publice al Ariei Europa centrală și de sud din cadrul BAT, citată de HotNews.

Capturi semnificative la granițele de sud și est ale țării

În primele șase luni ale anului 2022, cel mai mare volum de țigarete de contrabandă capturate a fost înregistrat în județele Constanța (peste 15 milioane de țigarete capturate), Vâlcea (peste 11 milioane de țigarete) și Suceava (aproape 3 milioane de țigarete), potrivit datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro.

Recent, în luna iunie 2022, au fost făcute și cele mai mari trei capturi de țigarete din acest an, în Constanța, Vâlcea și Călărași, unde autoritățile au confiscat în total aproape 28 de milioane de țigarete, în valoare de peste 18 milioane de lei (peste 3,6 milioane de euro). Doar în Constanța au fost capturate recent peste 15 milioane de țigarete de contrabandă, în valoare de peste 11 milioane de lei (2,2 milioane de euro).

Două fabrici ilegale descoperite în acest an

În primele șase luni din 2022, autoritățile au descoperit și două fabrici ilegale de țigarete, în județele Neamț si Buzău, de unde au fost confiscate aproximativ 21 de tone de tutun. Țigaretele ce urmau a fi fabricate din volumul de tutun capturat aici ar fi valorat peste două milioane de euro pe piața neagră, conform datelor centralizate pe StopContrabanda.ro.

În județul Buzău, Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a descoperit, pe 16 iunie, în localitatea Sudiți din comuna Poșta Câlnău, o fabrică clandestină de țigări. Fabrica funcționa într-o hală industrială dezafectată, iar inspectorii antifraudă au găsit la fața locului atât pachete cu țigarete contrafăcute marca Marlboro gata de vânzare, cât și materiale utilizate în fabricarea ilegală a țigaretelor, precum circa 1.000 kg tutun prelucrat, milioane de ambalaje de carton inscripționate cu mărcile Marlboro, Winston și Pall Mall, filtre pentru țigarete și alte materiale necesare contrafacerii țigaretelor. Pentru alimentarea cu energie electrică a liniei clandestine de producție a țigaretelor era folosit un grup electrogen de mare capacitate.

De asemenea, potrivit autorităților, în prima jumătate de an se observă o creștere a cantității de tutun brut și tutun de narghilea introdusă ilicit pe piața românească. Potrivit ANAF, de la începutul anului 2022 au fost confiscate peste 50 de tone de tutun brut fără acte necesare transportului, procesării sau comercializării. Tot ilegal au fost introduse în România la începutul anului și 1.750.000 de timbre de acciză ce urmau a fi folosite la marcarea produselor ilicite din tutun.

Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a veni în sprijinul autorităților prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Vamală Română.

Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.

Despre contrabanda cu ţigări în România

  • România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu țigarete din Europa de Est.
  • România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la șase ori mai mic.
  • Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ două miliarde de lei, ceea ce reprezintă contravaloarea a 667 km de drum național modernizați.
  • Fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker