Economic

Buzăul, al treilea pe țară la angajarea forței de muncă

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate în primele două luni ale anului arată că Bucureştiul ocupă primul loc cu 3.772 persoane, urmat de Timiş, cu 1.423 persoane, şi Buzău, cu 1.421 persoane.

La nivel național s-a constatat că, în funcție de nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, s-a constat că cele mai multe au studii liceale (10.478), gimnaziale (7.801), profesionale (7.424), 3.618 fiind cu studii universitare.

„În primele două luni ale anului, 31.895 de persoane au fost integrate pe piaţa muncii la nivel național datorită măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă implementate de structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 29 februarie, 16.232 au peste 45 de ani, 5.124 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 2.484 au între 30 şi 35 de ani, 2.482 au între 25 şi 30 de ani, iar 5.573 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 6.221 sunt tineri NEET”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

La finele săptămânii trecute, în baza de date a AJOFM Buzău se aflau 103 oferte de loc de muncă pentru un număr de 315 posturi: frezor, lăcătuș mecanic, sudor, ifronist, inginer mecanic, agent de securitate, femeie de serviciu, patiser, vânzător, lucrător comercial, stivuitorist, pictor decor, confecționer, prelucrător industria textilă, manipulant mărfuri, electrician de întreținere și reparații, instalator apă-canal, infirmieră, gestionar depozit, inginer textile pielărie, consilier juridic, inginer construcții civile, administrator societate comercială etc.

Mai multe informații AICI.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker