Sport

Bourceanu, așteptat de Ilie Stan să revină la Gloria

SCM Gloria și Alexandru Bourceanu s-au des­părțit de comun acord după ultima partidă de campionat, la jumătatea lunii decembrie. Fostul internațio­nal și mijlocaș al FCSB a evoluat pentru echipa din Crâng în șapte partide și a decis să renunțe la cariera de jucător și să-și îndrepte atenția spre cea de antrenor. Antrenorul Ilie Stan se împacă însă destul de greu cu plecarea lui Bourceanu și trage speranțe că îl mai poate convinge să revină asupra deciziei și să se întoarcă la Buzău.

”Eu tot mai am spe­ranțe că poate îl conving să revină asupra deciziei. El vrea să se lase și să se facă antrenor. Eu am avut o discuție cu el, i-am spus că bine ar fi să stea pe lângă mine, să fie și jucător. Meseria asta de antrenor este foarte grea. Zici că te lași de fotbal, dar nu e chiar ușor. Diferența dintre a fi antrenor și a te face antrenor este foarte mare. El ar putea foarte bine să mai fie jucător, fără pro­ble­me chiar. La mine în echipă a fost un exemplu pozitiv pentru tinerii jucători, la modul în care se pregătea, punctualitatea și alte lucruri, implicit că se implica în procesul de antrenament și al jocului”, a spus Ilie Stan pentru Liga2.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker