Monden

Bianca Purcărea, interviu special cu Sofia Vergara

Între repetițiile pentru musicalul „Mamma Mia” și matinalele de la radio PRO FM, buzoianca are interviuri speciale, ca și corespondent

Sofia Vergara, actrița de renume internațional care îi dă viață Griseldei, un personaj dintr-un serial cunoscut pe o platformă de filme și programe de televiziune, i-a oferit un interviu special corespondentului emisiunii „Vorbește lumea”, buzoianca Bianca Purcărea.

Sofia Vergara

Buzoianca a reușit să afle de la actriță care au fost lucrurile care au atras-o la personajul din serial, dar și ce mesaj are pentru cinefilii care îi sunt fani, și se întreabă când ar putea să o vadă în vizită în România. „Aș zice că, odată ce am început să analizez personajul, m-au atras lucrurile pe care le-ai menționat. Dar ce a făcut-o atât de periculoasă era faptul că, până la urmă, se confrunta cu aceleași probleme pe care femeile le aveau, în general, în acea perioadă. Faptul că lucra într-o lume controlată în exclusivitate de bărbați extrem de înfricoșători a făcut-o să fie foarte nesigură pe ea însăși pentru că trebuia să își arate constant puterea. Totul până când și-a pierdut mințile. Ca femeie, nu înțeleg cum un om atât de drăgăstos cu unii oameni poate să fie atât de rău cu alți oameni”, i-a spus actrița Biancăi. Mai mult, actrița a avut și un mesaj pentru cei care și-ar dori să o vadă față în față, anunțând că de sărbătorile de iarnă ar putea veni la noi în țară, împreună cu Anastasia Soare. „Vă pup pe toți! Cred că voi petrece următorul Crăciun în România, pentru că una dintre cele mai bune prietene ale mele, Anastasia (Soare, n.r.), mi-a promis că mă aduce!”, i-a mai spus Sofia buzoiancei.

Griselda este inspirat din viaţa ambiţioasei Griselda Blanco din Columbia, femeia care a creat unul dintre cele mai profitabile carteluri din istorie. În anii 1970–1980, în Miami, Griselda deţinea o combinaţie letală de cruzime nebănuită şi şarm și a devenit cunoscută drept „Naşa”.Serialul are o serie limitată cu șase episoade și o are în rolul principal pe actrița americană cu origini columbiene Sofia Vergara, care se prezintă într-o lumină cu totul diferită a talentului. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker