Actualitate

UPDATE A decedat bărbatul adus înjunghiat la Spitalul Județean Buzău

UPDATE 2

Bărbatul de 68 de ani, adus înjunghiat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, a decedat în timpul intervenției chirurgicale. Acesta avea o plagă înjunghiată hemitorace stâng, fiindu-i pusă viața în pericol. 

Între timp, polițiștii de investigații criminale, coordonați de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, continuă cercetarea la fața locului și audierea celor care se aflau în preajma bărbatului.

UPDATE 1

Din primele verificări efectuate de polițiști, bărbatul a fost găsit căzut lângă pat cu fața în jos, de către un vecin care trăiește în concubinaj cu una dintre surorile celor două femei care locuiesc cu bătrânul ajuns la spital înjunghiat în zona inimii. Cele două femei, de 40 și 43 de ani, din Albești, nu au putut explica ce s-a întâmplat cu bărbatul, amândouă fiind diagnosticate cu retard mintal. Se pare că femeile ar fi fost îngrijite de acesta în schimbul pensiei de handicap. În momentulîn care a fost găsit în agonie, numai una dintre femei era în curte, cealaltă fiind plecată să aducă apă. 

Anchetatorii urmează să stabilească ce s-a întâmplat în casa bătrânului, dar ancheta ar putea fi de durată atât timp cât cele două femei nu sunt constante în explicații.

Un bărbat  în vârstă de 68 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu o plagă înjunghiată. Bărbatul este din localitatea Călțuna și starea sa este gravă fiind introdus de urgență în sala de operații. „Acesta prezintă o plagă înjunghiată hemitorace stâng”, transmite Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker