Administrație

Bani pentru primării din fondul de rezervă al județului pentru cheltuielile de combaterea COVID 19 și susținerea persoanelor vulnerabile

Consiliul Județean Buzău vine în sprijinul primăriilor ale căror cheltuieli au crescut în perioada stării de urgență pentru aplicarea măsurilor prevenirii și combaterii COVID-19, inclusiv pentru susținerea persoanelor și familiilor vulnerabile de pe raza lor administrativ teritorială.

În ședința ordinară de miercuri va fi supus aprobării consilierilor un proiect de hotărâre ce vizează acordarea sumei de 1.420.000 lei din fondul de rezervă bugetară al județului Buzău pe anul 2020 unităților administrativ te­ritoriale din județul Buzău. Cei mai mulți bani va primi Primăria Municipiului Rm. Sărat – 100.000 lei, în timp ce primăriile orașelor Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele vor primi câte 30.000 lei. Pentru fiecare comună, Consiliul Județean va aloca câte 15.000 lei.

Sumele repatizate pe unități administrativ teritoriale vor fi utilizate de ordonatorii principali de ­cre­dite numai în scopul prevenirii și combaterii COVID-19, inclusiv a susținerii persoanelor și familiilor vulnerabile de pe raza lor administrativ teritorială.

„Proiectul de hotărâre a fost inițiat pentru a veni în sprijinul autorităților locale din județul Buzău în actualul context a prevenirii și combaterii epidemiei COVID-19. Prin urmare, din fondul de rezervă bugetară al bugetului propriu al județului Buzău pe anul 2020 se repartizează suma 1.420.000 lei unităților administrativ ­te­ritoriale din județul Buzău. Sumele repatizate pe unități administrativ teritoriale vor fi utilizate de ordonatorii principali de credite numai în scopul prevenirii și combaterii COVID-19, inclusiv a susținerii persoanelor și familiilor vulnerabile de pe raza lor administrativ teritorială”, se precizează în referatul la proiectul de hotărâre.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker