Cultură

Muzeul Județean provoacă buzoienii la o „carantină amuzantă”, pentru a ajunge „artiști” în albumul instituției

Provocare inedită lan­sată de Muzeul Județean publicului buzoian. Aflați în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea cu pu­blic, reprezentanții muzeului apelează, în perioada pandemiei, la diverse activități culturale ce se pot desfășura în mediul online.

După ce luna trecută a organizat o expoziție cu interiorul unei locuințe de la sfârșitul secolului XIX, pe care a prezentat-o doar online, Muzeul Județean vine acum cu un eveniment în care sunt implicați buzoienii. Mai exact, publicul care stă acasă va găsi în fiecare săptămână pe pagina de Facebook a muzeului câte trei noi tablouri aflate în patrimoniul instituției.

Buzoienii sunt provocați să reconstituie în propria locuință operele de artă, folosind tot ce au la îndemână: obiecte, animale, oameni din casele lor. Rezultatul reproducerii inedite a operelor de artă va fi imortalizat în fotografii, care, împreună cu câteva cuvinte despre cum au recreat tablourile, vor fi trimise pe adresa de email a muzeului ([email protected]) sau pe adresa de Facebook a Muzeul Județean Buzău, în cadrul unui mesaj privat. Creațiile buzoienilor vor fi distribuite pe paginile de Facebook și Instagram ale muzeului, iar după încheierea stării de urgență impusă de pandemie acestea vor fi publicate în cadrul unui album special editat de Muzeul Județean.

Provocarea este promovată prin hashtagurile âfunnyquarantine și âîmpreunăreușim.

„Este una din strategiile noastre de a ține publicul aproape”

„Pentru că situația actuală impune să găsim soluții de a ne desfășura activitatea în mediul online, am căutat tot felul de idei la alte muzee din Europa. I-am trimis responsabilului cu PR-ul o listă, iar el ne-a propus această activitate în cadrul căreia buzoienii sunt invitați să recreeze opere de artă din patrimoniul muzeului nostru. Este o provocare care este adresată atât celor mici cât și celor mari, adică întregului public de care ne este atât de dor. În fiecare săptămâna vor găsi pe pagina noastră de Facebook alte trei lucrări de artă pe care le pot reconstitui cu ceea ce au la îndemână în izolare. La final vreau să facem un album cu toate fotografiile trimise de buzoieni, ca o pagină de istorie dedicată uneori perioade de reper; e drept o perioadă destul de întunecată. Practic, aceasta este una din strategiile noastre prin care încercăm să ținem publicul aproape”, a declarat directorul Muzeului Județean, Daniel Costache.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker