Bani europeni pentru muzeul dedicat victimelor comunismului de la Râmnicu Sărat

În urma întâlnirii cu Edwin Feulner, fondator al Heritage Foundation din SUA și preșe­­dinte al Victims of Communism Memorial Foundation, premierul Nicolae Ciucă a anunțat des­chiderea a trei noi muzee dedicate victimelor comunismului. Cele trei instituții ar urma să fie amplasate în București, Timișoara și Râmnicu Sărat, fiind un obiectiv asumat și în Pla­nul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Muzeele memoriale privind victimele comunismului sunt o prioritate pentru România, țară ai cărei cetățeni au suferit atro­citățile și abuzurile sistemului comunist în perioada 1945-1989. Cele trei muzee dedicate me- moriei victimelor comunismului, care vor fi construite la București, Râmnicu Sărat și Timișoara, vor contribui la prezentarea acestor crime și abuzuri suferite de români timp de 44 de ani pentru generațiile viitoare, care vor cunoaște, astfel, ororile regimului comunist”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

De asemenea, și președintele fundației americane a prezentat inițiativa construirii, la Washing­ton, a unui muzeu memorial dedicat victimelor comunismului, conform aceluiași comunicat.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat, una dintre cele mai temute din țară

Decizia amenajării muzeului la Râmnicu Sărat este mai mult decât justificată, dat fiind că aici a funcționat una dintre cele mai de temut închisori ale României interbelice și comuniste. Penitenciarul a fost construit în 1899, funcționând sub denumirea de „Arest Preventiv”. În timpul răscoalei țărănești din 1907, orașul Râmnicu Sărat a asistat la ciocniri violente între armată și populația răzvrătită, numeroși țărani fiind împușcați, iar peste 1.200 au ajuns la Arestul Preventiv.

În timpul domniei lui Carol al II-lea, închisoarea a devenit notorie după ce a găzduit capii legionarilor, printre care și faimosul Corneliu Zelea Codreanu. Sub pretextul mutării la închisoarea Jilava, aceștia au fost uciși din ordinul regelui, motivându-se că au încercat să evadeze. Alți membri ai comandourilor legionare au fost executați în interiorul închisorii și îngropați în cimitirul orașului.

După 1945, aici au fost închiși și membri ai Guvernului Ion Antonescu, generali ai armatei sau fruntași ai P.N.Ț. În perioada comunistă, închisorile țării s-au umplut de deținuți politici, comuniștii su-primând orice tentativă de opoziție față de noul regim. Prin diverse înscenări sau morți „misterioase”, numeroase personalități s-au văzut scoase din viața publică și din atenția românilor, influența acestora fiind considerată o amenințare la adresa noii ideologii. Printre aceștia, s-au numărat politicienii Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, dar și lideri comuniști căzuți în dizgrație, precum Vasile Luca, și mulți alții, care nu au mai văzut lumina zilei, murind în urma torturilor suferite în temuta închisoare sau fiind marcați pe viață de ororile la care au asistat.

Între 1955 și 1963, comandantul închisorii a fost cunoscutul torționar buzoian Alexandru Vișinescu, ale cărui fapte de cruzime au rămas imprimate în memoria victimelor pentru tot restul vieții. În cartea sa, „Temnița, destinul generației noastre”, fostul președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, Ion Diaconescu mărtu­risea că torționarului Vișinescu îi plăcea să intre peste deținuți în celule și să îi arunce de pe paturi. Loviturile sale preferate erau cele cu biciul, iar pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de către acesta. „Între regimul pușcăriilor pe care l-am trăit noi și regimul pușcăriilor de astăzi, este o diferență ca de la cer la pământ. Regimul comunist a adus atâtea lipsuri, atâtea suferințe poporului român… Pentru mine, suferințele și regimul pușcăriilor s-ar putea rezuma în câteva puncte: primul – foamete cumplită, ani de zile de foamete cumplită; al doilea – frig, ierni întregi făcute fără niciun fel de foc; al treilea – bătăi și teroare fi­zică; al patrulea – izolarea fantastică, să trăiești ca-ntr-un mormânt…”, mai spunea Ion Diaconescu.

Penitenciarul a fost închis în 1963, dar Alexandru Vișinescu avea să fie judecat abia 50 de ani mai târziu pentru crimele sale. Acesta a fost găsit vinovat pentru torturarea fizică și psihică a 138 de deținuți politici, care în perioada 1956-1963 au fost încarcerați în penitenciarul de la Râmnicu Sărat. În ultimul său cuvânt, Vișinescu a cerut să fie achitat, sus­ținând că deținuții politici au murit din cauza vârstei, în timp ce avocata sa a susținut că deținuții au murit din pricina frigului și a singurătății. În 2015, instanța a dispus degradarea militară a torționarului, care a primit o condamnare de 20 de ani de închisoare și a fost obligat la plata unor despăgubiri de 300.000 de euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Admi­nistrația Națională a Penitenciarelor. În 2018, Alexandru Vișinescu a decedat la Spitalul Penitenciar Rahova, la vârsta de 93 de ani. Deși nu se poate spune că s-a făcut dreptate, dat fiind că torționarul și-a petrecut aproape toată viața în libertate, cel puțin s-a închis un capitol tenebros în istoria țării.