Economic

Banca Națională a României invită publicul la a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”

Cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României organizează în perioada 18 – 19 aprilie 2024 „Zilele Porților Deschise”, prilej cu care deschide vizitatorilor Palatul Vechi al Băncii Naționale a României din strada Lipscani nr. 25 (București), precum și sedii ale sucursalelor regionale și ale agențiilor din teritoriu.

Timp de două zile, Agenția Buzău a Băncii Naționale a României invită publicul larg, în sediul din strada Constantin Garoflid, nr. 3, în intervalul orar 8:00 – 16:15. Cei interesați vor avea ocazia să admire noile amenajări din cadrul expoziției temporare „Bancnotele României”. Aceasta integrează bancnotele emise de-a lungul vremii în cadrul contextului istoric, fiind o sursă prețioasă de informații despre evenimente și personalități marcante din istoria națiunii noastre. Bancnotele și iconografia acestora pot oglindi cu acuratețe aspecte relevante pentru istoria, cultura și civilizația României.

Vizitatorii vor avea acces, în egală măsură, la informații referitoare la istoria și identitatea Băncii Naționale a României și vor primi materiale promoționale cu informații succinte referitoare la istoria băncii centrale, precum și despre istoria și activitatea Agenției Buzău.

Înaintea realizării vizitei, publicul este invitat să consulte condițiile de acces, disponibile aici.

Evenimentul Zilele Porților Deschise a fost lansat în 2019 și marchează aniversarea băncii centrale a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker