Actualitate

Avocatul Poporului, audiențe la Buzău

Joi ,16 martie 2023, între orele 10.00 și 14.00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.

Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Domeniile de activitate în care poate acționa instituția Avocatul Poporului sunt:

  • domeniul drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale
  •  domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap
  •  domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului
  •  domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare
  • domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

Se poate adresa Avocatului Poporului orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale. Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.

Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa [email protected].

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker