Administrație

Autorități locale, prezente la târguri naționale

Week-end-ul trecut a fost unul încărcat pentru reprezentanții autorităților locale, atât de la Buzău, cât și de la Râmnicu Sărat. În timp ce buzoienii au luat parte în calitate de parti­cipanți la Târgul de Turism al României, râmnicenii au fost organizatori, găzduind Târgul apicol.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a participat, zilele trecute, la cea de-a 45-a ediție a Târgului de Turism al României, desfă­șurat la Romexpo.

Expoziția a prezentat cele mai noi și mai interesante oferte turistice, fiind un eveniment adresat agențiilor de turism și touroperatorilor, unităților de cazare și de agrement, precum și prestatorilor de diverse servicii în turism sau autorităților de turism locale, naționale și internaționale.

Președintele Consiliului Județean a ținut să promoveze o serie de obiective turistice importante din Buzău, dar și produse tradiționale, fiind însoțit și de meșterii populari buzoieni Amelia Papazissu și Petru Tofan. „Am răspuns și anul acesta prezent participării la Târgul de Turism al României! Vom promova Geoparcul Ținutul Buză­u­lui, Dealul Istrița: Crame & Monteoru, Zona Nehoiu – Siriu – Chiojdu, produse tradiționale buzoiene, meș­teri populari: Amelia Papazissu, Petru Tofan (sculptor), Școala Merei cu lada de zestre și ateliere de mărțișoare, Asociația Meș­terilor Populari din Buzău, momente artistice ale ansamblului Centrului de Creație, dar și o expoziție panotată a Muzeului Jude­țean Buzău”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Râmnicenii au organizat „Zilele Apicultorilor”

Nici râmnicenii nu au stat degeaba zilele trecute, ci au participat la cea de-a 15-a ediție a Târgului de miere și produse apicole, organizat cu ocazia Zilelor Apicultorilor din România.

Pe parcursul celor două zile de desfășurare, doritorii au putut găsi miere și produse apicole, dar și unelte, utilaje, echipamente apicole, stupi de lemn, rame și accesorii, aduse de peste 30 de firme specializate în domeniu.

În speranța că lucrurile vor reveni la normal, odată cu ridicarea restricțiilor, organizatorii târgului spun că au încercat să-i ajute pe apicultori să treacă de perioada dificilă a pandemiei și să vândă apelând la legislația piețelor volante, în aer liber.

Evenimentul a fost organizat de către Asociația Apicultorilor Profesioniști „Albina Râmniceană”, împreună cu Primăria municipiului Râmnicu Sărat. Locația de desfășurare a fost platoul din fața primăriei, iar peste 25 de apicultori din toată țara și-au expus produsele râmnicenilor amatori de miere.

Articole similare