Începând cu 1 februa­rie, autobuzele operatorului municipal de transport pu­blic de călători Trans Bus vor ajunge și în comuna Tisău, au anunțat reprezentanții unității administrativ-teritoriale aflată la peste 20 de kilometri distanță de municipiul Buzău. Conform aceleiași surse, biletele vor putea fi achiziționate de la magazine de pe raza comunei Tisău, iar abonamentele, de la tonetele Trans Bus din municipiul Buzău, începând cu data de 1 ­fe­bruarie 2020.

Tot Primăria Tisău explică și modul în care vor fi împărțite cheltuielile ­ge­nerate de acest traseu: „Primăria Comunei Tisău vă aduce la cunoștință că în urma demersurilor efectuate cu sprijinul D-lui Toma Constantin, începând cu 01.02.2020, mijlocul de transport în comun al Trans Bus Buzău va circula și pe raza comunei. Biletele pot fi achiziționate de la magazinele de pe raza comunei, iar abonamentele de la tonetele Trans Bus din Municipiul Buzău, începând cu data de 01.02.2020. Diferența dintre costurile de funcționare și vânzarea biletelor de către Trans Bus va fi suportată de către Municipiul Buzău în proporție de 70%, iar Consiliul Local Tisău 30”.

Vestea este întărită de directorul Trans Bus, Gică Toader, printr-o postare pe Facebook: ,,Ne așteaptă de ceva vreme să prestăm și pentru dânșii seviciul de transport public local. Au încredere în noi, iar noi o să le răsplătim încrederea prin prestarea unui serviciu în confort și siguranță”, a scris Toader pe Facebook.

 

DISTRIBUIȚI
loading...