Politic

AUR-ul din Nehoiu s-a pulverizat

Într-un nou val de dizolvări și demisii din cadrul Alianței pentru Unirea Românilor, filialele locale se desprind în urma unui scandal legat de presiuni pentru listele electorale. Ultimul caz notabil este cel al filialei AUR Nehoiu din județul Buzău, unde fostul coordonator, Toni Băcescu, și echipa sa au decis să părăsească partidul.

Demisionarii susțin că motivul principal al plecării din partid este faptul că liderii județeni ai AUR au ignorat „eforturile și meritele” organizației nehoiene, refuzând să aloce locuri eligibile pe lista candidaților la Consiliul Județean, așa cum fusese promis inițial. De asemenea, foștii membri AUR reclamă presiuni asupra procesului de selecție a candidaților pentru consiliul local, cu impunerea unor persoane și ierarhii de către conducerea județeană. Fostul lider Băcescu susține că nu își poate duce la îndeplinire programele și proiectele pentru Nehoiu și nehoieni în condițiile actuale, și că nu regretă munca depusă alături de echipa sa. În ciuda acestei decizii, el se arată încrezător în susținerea celor peste 400 de membri ai AUR Nehoiu în viitoarele sale proiecte politice.

„Vă aduc la cunoștință un mesaj pe care nu m-aș fi așteptat să vi-l transmit, dar (…) în urma ședinței biroului politic local, am decis să părăsesc, împreună cu echipa, partidul AUR. După 3 ani de muncă, activitate politică susținută, sute de membri înscriși în organizație și nimic de reproșat echipei noastre, conducerea organizației județene a AUR Buzău ne-a întors spatele. Din ori-ce punct de vedere, mai ales meritocratic, organizația noastră merita cel puțin două locuri eligibile pe lista candidaților la Consiliul Județean, locuri care au fost promise inițial de către conducerea județeană a AUR Buzău, ulterior, în lista candidaților la CJ organizația Nehoiu neavând nici măcar un reprezentant. De asemenea, conducerea județeană AUR Buzău a făcut presiuni asupra conducerii AUR Nehoiu, cu privire la întocmirea listei de candidați pentru consiliul local, impunându-ne persoane și ierarhii. Din cauza modului în care am fost tratați la acest moment, concluzionez că nu mi-aș fi putut duce la îndeplinire programul și proiectele pentru Nehoiu și nehoieni. Nu regret munca, iar rodul muncii se reflectă într-o echipă puternică pe care am construit-o, alături de care rămân. Am încredere că cei peste 400 membri ai AUR Nehoiu vor înțelege hotărârea pe care am luat-o și mă bazez pe susținerea lor în viitoarele mele proiecte politice”, a spus Toni Băcescu, fostul coordonator al filialei AUR Nehoiu.

Ultima serie de demisii și dizolvări înregistrate pe plan național accentuează tensiunile interne din cadrul Alianței pentru Unirea Românilor, într-un moment critic înaintea alegerilor locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker