Politic

Au fost stabilite datele alegerilor europarlamentare și locale

Liderii PNL și PSD au decis când vor avea loc alegerile din 2024 pentru Parlamentul European, precum și cele locale. Astfel, alegerile europarlamentare vor fi organizate pe 9 iunie, iar alegerile locale vor avea loc pe 29 septembrie.

Surse din conducerea coaliției au declarat pentru Digi24 că liderii liberal și social-democrat, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, nu au căzut de acord asupra datelor pentru parlamentare și prezidențiale. În cazul alegerilor prezidențiale, ambii lideri încearcă să-și maximizeze șansele. Liberalii ar vrea ca parlamentarele să aibă loc în 8 decembrie, după prezidențiale, care ar fi în 10 și 24 noiembrie. PNL a mai propus ca parlamentarele să fie organizate simultan cu localele, însă PSD nu este de acord.

Social-democrații vor ca primul tur al prezidențialelor sa aibă loc în aceeași zi cu parlamentarele, dar acest lucru ar defavoriza însă PNL, ținând cont de sondajele de opinie.

La discuții, liderii PSD s-ar fi opus și organizării parlamentarelor pe 8 decembrie, motivând că mandatul actualului parlament expiră cu două zile înainte și că ne-am afla într-o situație de neconstituționalitate.

Până acum, Marcel Ciolacu nu a declarat public faptul că va candida la prezidențiale. Oficial, și liderul AUR, George Simion, a refuzat să își anunțe candidatura, dar neoficial a recunoscut că va candida dacă va intra în cursă și liderul PSD. Nici PNL nu a anunțat oficial că Nicolae Ciucă va fi candidatul pentru președinție.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker