Actualitate

Au dat o mână de ajutor semenilor infectați cu Covid 19 donând plasmă

Buzoienii care au trecut prin infecția cu Covid 19 continuă să vină în sprijinul semenilor lor care acum se luptă cu acest virus. În cea de-a doua săptămână a acestui an au continuat prezentările la Centrul de Transfuzii pentru donare de plasmă autoimună. Printre donatori se află un buzoian care a ăcut acest gest de mai multe ori. Pe tricoul oferit de Centrul de Transfuzii se află înscrisul „9 vieți”, care corespunde cu numărul celor aflați în suferință care au beneficiat  plasma donată de el.

Directorul Centrului de Transfuzii, Adriana Crăciun, le mulțumește tuturor celor care au făcut acest gest umanitar care înseamnă să salvezi vieți. „Și săptămâna aceasta am avut privilegiul de a cunoaște oameni care trebuie sa fie distribuiți, deoarece scopul lor este acela de a ajuta. Vin și povestesc de faptul cum au trecut prin infecție și cum și-au promis să vină să ajute pe cei mai puțin norocoși, pe cei în stare gravă!”

De asemenea, directorul Centrului de Transfuzii le-a mulțumit și donatorilor de sânge și de trombocite, care de asemenea, prin gestul lor au salvat mulți semeni care aveau nevoie de aceste produse vitale vieții. „Aș dori să le mulțumesc și donatorilor de sânge, dar mai ales celor de trombocite, adeseori mai puțin popularizați, dar nu mai puțin importanți. Mulțumim,oameni buni că răspundeți întotdeauna apelurilor noastre și că împreună putem fi de ajutor!”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker