Opinii

Asaltul asupra CNATDCU

Asaltul politic asupra CNATDCU, instituția care analizează plagiatele şi propune retragerea titlului de doctor, a început în vara lui 2012, odată cu devoalarea plagiatului din teza de doctorat a premierului de atunci, Victor Ponta. Se remarcă faptul că, în aceşti zece ani, în tablou apare, în ipostaze de avocat al doctorilor plagiatori, Sorin Cîmpeanu, aflat acum la cel de al doilea mandat la conducerea Educaţiei.

În vara acelui an – când garnitura politică ajunsă la guvernare, cu Victor Ponta în prim-plan, încercase o lovitură de stat –, CNATDCU, în componența căruia fusese numit și Sorin Cîmpeanu, ca secretar general, infirma verdictul de plagiat din teza de doctorat a premierului nou instalat Victor Ponta. Verdict dat de comisia anterioară a CNATDCU, „reorganizată” însă de ministrul Liviu Pop exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial în privinţa tezei plagiate. Aşa că, deşi CNATDCU avea deja redactată decizia potrivit căreia Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, hotărârea fusese decretată ca lovită de nulitate.

Doi ani mai târziu, s-a găsit o altă portiţă de salvare a plagiatorului din fruntea Guvernului, pregătit pentru a intra în curs pentru Cotroceni, fără însă să se atenteze la CNATDCU. În decembrie 2014, ca ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, Sorin Cîmpeanu emitea OUG 94 pentru modificarea Legii Educaţiei, care să confere oricui deţine titlul de doctor – de fapt, cu dedicaţie lui Victor Ponta – dreptul să renunţe la el.

În iulie, prima decizie majoră în sistemul de educație luată de Sorin Cîmpeanu, în acest cel de-al doilea mandat al său, a vizat modificări aduse Regulamentului de funcţionare a CNATDCU și Metodologiei privind soluţionarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat. Dar nu pentru a înăspri legislația, nu pentru a înlesni deconspirarea plagiatorilor și pentru a elimina cât mai mulţi dintre ei din rândul doctorilor, nu pentru a mai curăța din impostura academică, ci pentru a le oferi portițe de salvare în fața perspectivei de a-și pierde titlurile. Intenţia de modificare a Regulamentului de funcționare a CNATDCU a fost o decizie luată în directă legătură cu faptul că în analiza acestei instituţii, în așteptarea verdictului oficial – care, în cazul unora, trenează de ani de zile, mult peste termenul legal – se află și tezele de doctorat ale unor doctori celebri și bine poziționați în instituţii din sistemul de securitate şi apărare, deconspirați de presă ca plagiatori. În urma scandalului public, a reacţiei unui număr mare de profesori universitari, academicieni, intelectuali publici, ministrul Cîmpeanu a fost însă nevoit să renunţe la aceste modificări, fapt care nu îl creditează cu bună-credinţă.

Zilele acestea, a ieşit la iveală, în proiectul Legii educației pus în dezbatere publică, o altă lovitură care se pregăteşte CNATDCU, instituția care analizează plagiatele şi propune retragerea titlului de doctor: desființarea prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, urmând ca atribuțiile de acordare a titlurilor de doctor și analizare a plagiatelor să fie transferate universităţilor. Decizia de desfiinţare a CNATDCU vine – e greu de crezut în coincidenţe – în plin scandal al plagiatului tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, pe numele căruia există sesizări depuse la CNATDCU, în privinţa cărora premierul a dat în judecată Ministerul Educaţiei, cerând în instanţă suspendarea lor, solicitare pe care Curtea de Apel Bucureşti i-a aprobat-o la sfârşitul lunii iunie. Dacă teza lui Nicolae Ciucă va ajunge în analiza Universităţii Naţionale de Apărare, unde a fost susţinută, e greu de crezut că va avea o analiză obiectivă sau un verdict obiectiv. Sorin Cîmpeanu susţine, însă, că prevederile noii legi, în cazul adoptării acesteia, se vor aplica pentru viitor, „sesizările în curs urmând a fi soluţionate de CNATDCU potrivit normelor aplicabile la data formulării acestora”.

Ca o ironie, Sorin Cîmpeanu, care s-a dovedit, de ani de zile, un fel de avocat al doctorilor plagiatori cu funcţii, putere şi influenţă, a fost decorat în 2019 de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler. Iar la finalul anului 2020 – primit în PNL după ce trecuse prin ALDE și prin Pro România, partid pe care l-a co-fondat împreună cu Victor Ponta – a fost desemnat să conducă Educaţia, ca garant al implementării programului prezidențial „România educată”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker