Cultură

Aproape 80 de desene primite de Teatrul „G. Ciprian” la concursul „Viața s-a mutat pe Internet!”

După lansarea concursului „Viața s-a mutat pe Internet!”, reprezentanții Teatrului „G. Ciprian” anunță că pe adresa instituției au fost primite numeroase povești și desene realizate de elevii buzoieni și nu numai. „Am pri­mit 52 de povești și 78 de desene de la copii de vârste diferite din mai multe județe”, spun reprezentanții teatrului buzoian.

Reamintim că odată cu declanșarea pandemiei teatrul din Buzău a fost obligat să își suspende activitatea, pro­vocându-i pe cei mici să ­tri­mită pe adresa instituției povești și desene cu tema „Viața s-a mutat pe Internet”. Cele mai bune lucrări urmează să fie premiate în urma jurizării.

Cele mai bune desene vor fi publicate într-un volum

„Le mulțumim tuturor elevelor și elevilor care au trimis povești și desene în cadrul concursului <Viața s-a mutat pe Internet>! Creativitatea voastră e debordantă și abia așteptăm să citim toate poveștile și să privim toate desenele pe îndelete! Suntem impresionate de faptul că atâția dintre voi au găsit timpul să scrie și/sau să deseneze (da, unii au simțit nevoia și să scrie, și să deseneze) într-o perioadă dificilă în care mulți sunteți, probabil, (supra)aglomerați și sătui de tehnologie. Sperăm că activitatea artistică a fost și un prilej de a uita de probleme sau de a le transfigura. Le mulțumim cadrelor didactice care au avut bunăvoința de a aduna și de a ne trimite poveștile și desenele elevilor mai mici care nu se descurcau cu instrumentele digitale! Apreciem sprijinul acordat în popularizarea concursului nostru printre elevii dumneavoastră! Deși volumul publicat în format fizic va include doar materialele selectate, tot ceea ce ați trimis va fi publicat pe site-ul teatrului în format digital. Vom reveni cu informații despre componența juriului și procedura de selecție”, se arată în comunicatul Teatrului „G. Ciprian”.

După cum arată desenele primite în concurs, elevii și-au pus serios imaginația la contribuție. În timp ce unii au ilustrat evenimente pe care le-au văzut permanent pe micile ecrane, cum ar fi medici în spital, sau ipostaze în care elevii au fost nevoiți să își petreacă timpul, alții au ales abordări metaforice.

 

 

 

 

Vezi AICI toate desenele trimise de elevi la concursul „Viața s-a mutat pe Internet”

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker