Administrație

Aproape 2.400 de imobile din județ vor fi expropriate pentru a face loc Autostrăzii A7

Guvernul demis a aprobat, în ședința de săptă­mâna trecută, exproprie­rile necesare construirii segmentului de autostradă A7 dintre Ploiești și Buzău.

„În ședința de Guvern am aprobat exproprierile pentru imobilele proprietate privată, care constituie coridorul lucrării de utilitate publică de interes național Autostrada ­Ploie­ș­ti-Buzău, aflate în localitățile Săhăteni, Ulmeni, Movila Banului, Pietroasele, Stâlpu, Buzău, Țintești, din județul Buzău. Este vorba despre o suprafață de expropriat de 5.286.269 mp, pentru un număr de 2.389 de imobile”, a transmis secretarul de stat Irinel Ionel Scrioș­teanu, pe pagina sa de Facebook.

Autostrada Moldovei va fi primul drum de mare viteză care va lega Moldova de Muntenia și repre­zintă cel mai mare proiect de infrastructură finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Primul tronson din autostradă a fost deja scos la licitație, iar pentru cele trei loturi au fost depuse 39 de oferte. ,,Am cerut condu­cerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere ca ofertele primite să fie analizate cu maximă rigurozitate, în cel mai scurt timp, pentru a încheia cât de curând contractele și a începe lucrările pe această autostradă atât de importantă pentru Mol­dova, pentru România”, a mai precizat Ionel Scrioș­teanu.

  • Pe primul lot din Autostrada A7 (Dumbra-Mizil) vor fi construite 15 poduri și pasaje, două noduri rutiere și un centru de întreținere și monito­rizare, pe parcursul a 21 de kilometri.
  • Lotul 2 (Mizil-Pietroa­sele) vizează 28,35 kilometri pe care să fie construite 20 de poduri și pasaje, două noduri rutiere și două spații de servicii.
  • Pe lotul 3 (Pietroasele-municipiul Buzău), pe o distanță de 13,9 kilometri, vor fi ridicate șapte poduri și pasaje, două noduri rutiere, un centru de întreținere și două spații de servicii.

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis recent că au fost depuse 39 de oferte pentru tronsonul Ploiești-Buzău și se așteaptă ca până la finalul anului să existe, un câștigător. „Mai exact sunt 13 oferte pentru Lotul I Dumbrava-Mizil, 12 pentru Lotul II ­Mizi­l-Spătaru și 14 pentru Lotul III Spătaru-Buzău (…) Mă aștept ca evaluarea ofertelor depuse astăzi să se desfășoare extrem de ra­pid și să avem un câștigător până la finalul anului”, a precizat Cătălin Drulă pe pagina de Facebook.

De asemenea, pentru tronsonul Buzău-Focșani, CNAIR a transmis pe data de 8 octombrie că studiul de fezabilitate se află în proces de analiză și verificare la nivelul Companiei, urmând ca, ulterior, să fie prezentat, în vederea aprobării, în cadrul Consiliului Tehnico Economic al CNAIR. Tot­odată, sunt parcurse și ultimele etape în vederea obținerii acordului de mediu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker