Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului Memoria Exilului Românesc (IICCMER) face un apel pentru grăbirea demarării lucrărilor Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat. Cu ocazia Zilei europene a comemorării victimelor stalinismului, IICCMER atrage atenția că întârzierile birocratice pun în pericol finanțarea europeană de 9 milioane de euro pentru proiect, potrivit g4media.ro
Președintele institutului, Daniel Șandru, afirmă că IICCMER și-a îndeplinit toate obligațiile pentru autorizarea lucrărilor, iar acum depinde de autoritățile centrale să grăbească formalitățile. „Este imperios necesar ca toate formalitățile de care depinde demararea proiectului de amenajare a Memorialului «Închisoarea Tăcerii» și de construcție a Centrului Educațional privind Comunismul în România să fie îndeplinite neîntârziat. Cu resurse limitate, dar cu mult entuziasm și convingere, IICCMER a făcut tot ceea ce trebuia să facă, astfel încât amenajarea să înceapă. Am obținut, încă din luna mai, ultimul document instituțional care se afla în sarcina noastră, anume autorizația de construire. Consider că este momentul să exprim public o realitate. Eforturile tuturor celor care au făcut posibil ca finanțarea să se facă din banii comuni ai Uniunii Europene vor deveni inutile, fără implicarea rapidă și competentă a autorităților centrale responsabil”, spune Daniel Șandru într-un comunicat de presă.
Șandru consideră că memorialul de la Râmnicu Sărat este o datorie de onoare față de victimele comunismului pe care România nu trebuie să o rateze. Amânarea ar avea consecințe negative pentru institut și guvern. „Este un examen de conștiință pe care România nu-l poate rata din cauza unor neînțelegeri birocratice”, a mai precizat Șandru.
Prin acest proiect, IICCMER își propune să aducă la cunoștința publicului din România și nu numai un subiect mai puțin cunoscut al istoriei noastre recente, și anume, regimul de exterminare practicat de autoritățile comuniste împotriva „dușmanilor poporului” în penitenciarul de la Râmnicu Sărat, în perioada 1945-1963. Asemenea altor spații recluzionare de pe harta gulagului românesc, închisoarea de la Râmnicu Sărat a devenit un loc în care autoritățile comuniste au aplicat un regim de exterminare lentă, fizică și psihică, a opozanților, prin izolarea totală de familii și societate, prin înfometare și condiții inumane de trai și prin lipsa asistenței medicale. Penitenciarul s-a remarcat prin restricții extreme, deținuții politici supranumindu-l „închisoarea tăcerii”.
