Sport

Antrenament pentru Nantes! Gloria Buzău – Dacia Mioveni 24-18 (10-9)

Victorie fără nicio emoție obținută miercuri de handbalistele Gloriei în etapa a 6-a a Ligii Naționale, care se desfășoară, timp de două zile, sub formă de turneu, în Sala Polivalentă din Capitală.

Fetele lui Ovidiu Mihăilă au întâlnit-o pe nou-promovata Dacia Mioveni, împotriva căreia au reușit un bun antrenament înaintea duelului de duminică, de la Nantes, din turul 3 preliminar al Ligii Europa. După o primă repriză echilibrată, în care cele două echipe au mers cap la cap și încheiată cu un avans minim al buzoiencelor, 10-9, Gloria s-a dezlănțuit după pauză. În minutul 48, scorul luase proporții, 22-10 pentru echipa buzoiană, Dacia, care nu s-a bazat în jocul de ieri pe cinci jucătoare din primele șapte, plus antrenorul Gheorghe Covaciu, reușind în acest interval de 18 minute doar un singur gol!! Gloria a mai slăbit ritmul pe final, iar formația argeșeană a strâns până la final rezultatul la o diferență mai acceptabilă, 24-18 pentru Iuganu și Compania, care au urcat, în clasamentul intermediar, pe locul 3.

,,A fost o victorie urâtă, nu-mi plac astfel de victorii, pentru că aștept foarte multe de la această echipă. Cu astfel de jocuri riști să pui în pericol un rezultat, atât timp cât nu ești focusat 100%. Cum spuneam, e o victorie urâtă, dar e o victorie, adică 3 puncte în clasament, dar care trebuie să ne tragă un semnal de alarmă, pentru că ne așteaptă o dublă cu Nantes în Liga Europeană care este, practic, rodul unei munci de un an de zile. Sunt dezamăgit, eu nu accept astfel de victorii, pentru că nu mi se pare normal să avem o astfel de atitudine și de joc în momentul acesta. Puteam să ne concentrăm mai mult la finalizare, să fim mai dinamici pe faza a doua, apoi să nu uităm că nu am avut niciun contraatac în această partidă, asta înseamnă că nici apărarea nu și-a făcut treaba și, din păcate, am suferit”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Gloriei, Ovidiu Mihăilă.

Partida cu Dacia Mioveni a fost ultima din acest an programată în întrecerea internă. Liga Națională se va relua pe 28 ianuarie anul viitor.

Gloria Buzău: Iordache, Polocoșer – Ujkic 5 goluri, Rotaru (4), Moldovan (3), Iuganu (2), Livrinikj (2), B. Klikovac (2), Shteriova (2), Subțirică (1), Moraru (1), Petrovic (1), Janjusevic (1), Munteanu, Gavrilă, Condurache. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Liga Națională, Etapa a 6-a, 11-12 noiembrie- Sala Polivalentă București

Miercuri, 11 noiembrie:

  • Crișul Chișineu-Criș – Activ Ploiești 15-19
  • Dacia Mioveni – Gloria Buzău 18-24
  • Dunărea Brăila – Minaur Baia Mare – după închiderea ediției

Joi, 12 noiembrie:

  • ora 13.00: CSU Cluj Napoca – HC Zalău
  • ora 15.45: SCM Craiova – CSM Galați
  • ora 18.30: Măgura Cisnădie – Rapid București (TVR 1)
  • CSM București – CSM Slatina 10-0 (“masa verde”)
  • SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistrița 10-0 (“masa verde”)

Clasament

  1. CSM BUCUREȘTI 18 p.
  2. SCM Rm. Vâlcea 15 p.
  3. SCM Gloria 15 p.
  4. Baia Mare 13 p.
  5. Cisnădie 12 p.
  6. Brăila 12 p.
  7. SCM Craiova 9 p.
  8. Bistrița 9 p.
  9. Mioveni 6 p.
  10. Activ Ploiești 6 p.
  11. CSM Slatina 4 p.
  12. CSU Cluj Napoca 3 p.
  13. CSM Galați 3 p.
  14. HC Zalău 3 p.
  15. Rapid 2 p.
  16. Chișineu-Criș 0 p.

Un meci anulat și astăzi!

După CSM Slatina, care nu a putut disputa partida cu CSM București din cauza cazurilor pozitive din lot, cea de-a doua neprezentare a fost anunțată ieri de Gloria Bistrița.

,,Suntem în imposibilitatea de a juca partida cu SCM Râmnicu Vâlcea, deoarece nu îndeplinim condițiile regulamentare. 20 de persoane (sportive și antrenori) testate pozitiv în urma turneului desfășurat la Sfântu Gheorghe se află încă în izolare și prezintă simptome specifice SARS COV 2”, a anunțat clubul ardelean pe pagina de Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker