Sport

Antrenament la doar câteva ore după aterizare

Primul amical al Gloriei, pe 4 februarie

Până pe 10 februarie, Gloria Buzău va efectua un stagiu de pregătire în Antalya, acolo unde elevii lui Andrei Prepeliţă, pe lângă pregătirea specifică, vor disputa şi trei partide de pregătire. Până în momentul de faţă, a fost stabilit doar primul amical, pe 4 februarie, contra Poloniei Varşovia, echipă de ligă secundă.

Interesant, prima ședință de pregătire a fost efectuată la doar câteva ore după aterizarea pe tărâm turcesc. Fotbaliștii n-au avut parte de liber, probabil pentru a nu pierde ritmul antrenamentelor zilnice. A fost, ce-i drept, o sesiune mai lejeră, băieții lui Andrei Prepeliţă au efectuat o serie de alergări, presărate cu pauze pentru şedinţe de stretching. Antrenamentul a durat 60 de minute.

Tehnicianul Gloriei va avea la dispoziţie în acest cantonament următorul lot de jucători: Alexandru Greab, Norbert Haymamba – Diego Ferraresso, Sergiu Pîrvulescu, Alexandru Fărăgău, Radu Crişan, Alexandru Dandea, Alin Dobrosavlevici, Radu Zamfir, Robert Sălceanu, Ionuţ Nadolu, Ovidiu Perianu, Vlad Prejmerean, Rassambek Akhmatov, Nicuşor Brîncoveanu, Matei Tănasă, Mihnea Rădulescu, Cristian Dumitru, Raul Şteau, Valentin Dumitrache, Adi Chică-Roşă, Antonio Georgiev, Daniel Benzar, Denis Dumitraşcu.

Se observă absențele „maziliților” Dinko Trebotic, Dominik Radik, Marko Pervan, Idan Golan, Viktor Angelov și Georgi Pashov, jucători cu care nu s-a ajuns la un acord pentru încetarea contractelor, dar pe care Prepeliță nu mai contează. De altfel, aceștia au fost trimiși deja la așa-zisa echipă secundă, la care au evoluat în week-end contra Metalului. De asemenea, ridică multe semne de întrebare absența din lot a grecului Patapis, fundaș care a evoluat ca titular în multe meciuri din sezonul de toamnă, fără să impresioneze. Tot la capitolul absenți, îl amintim și pe Mihaiu, care ar avea probleme de sănătate.

Deocamdată, doar meciul cu Polonia Varșovia este „bătut în cuie”, restul amicalelor urmând a fi perfectate zilele următoare. Este posibil ca ultimele meciuri de verificare să se joace în zile consecutive. Adversari ar fi, inclusiv din România. Colege de avion cu Gloria au fost Ceahlăul Piatra Neamț (locul 9) și FK Miercurea Ciuc (locul 10). În aceeași regiune, s-au deplasat pentru cantonamente CSC Șelimbăr, liderul Ligii 2 după primele 15 etape, și Corvinul Hunedoara. De asemenea, la poalele Munților Taurus sunt cazate o sumedenie de delegații ale unor echipe din campionatele care fac pauză în această perioadă.

În țară, în prima parte a pregătirii de iarnă începută pe 15 ianuarie echipa lui Prepeliță a jucat două amicale, ambele câștigate contra unor adversari din Liga 3: 3-1 cu CSM Râmnicu Sărat și 4-2 cu CS Dinamo București. Alte teste, pentru după revenirea din Turcia nu au fost anunțate.

Articole similare