Monden

Aniversarea fiului Doiniței Ioniță, în familie

După o relație tumultoasă și o serie de scandaluri mediatice, Dodo și-a găsit în sfârșit liniștea și se poate bucura de micuțul ei băiat, acasă, doar în sânul familiei. Artista i-a serbat lui Patrik ziua doar cu câțiva copii și cu apropiați ai familiei sale, urându-i celui mic liniște și sănătate, la cei 2 ani împliniți zilele trecute. În pozele postate pe rețelele de socializare cântăreața zâmbește din plin și savurează fericirea celui mic, pe care îl crește împreună cu iubitul său, Celestin Octavian, și cu mama sa.

După despărțirea cu scandal de tatăl copilului său, Dodo a început o relație cu Celestin, bărbatul care îi este alături necondiționat. Cântăreața spunea că iubitul său este un bărbat atent și, cel mai important, are o relație specială cu fiul iubitei sale, chiar dacă nu este tatăl său biologic. „Suntem foarte, foarte bine toți trei, toată familia. Mă simt foarte bine alături de iubitul meu. În adevăratul sens al cuvântului chiar mă susține, pe mine, pe Patrik, cât și pe mami, bineînțeles. Ne ajută enorm de tare pe toate planurile. La cununie civilă ne-am gândit. Încă nu știu nimic despre cununie, ne-am gândit puțin, dar nu vrem să grăbim lucrurile”, spunea Dodo, în urmă cu ceva timp, pentru Antena Stars.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker