Politic

Avrămescu: „PNL a dovedit și azi că își menține angajamentul luat în fața pensionarilor“

Deputatul liberal de Buzău Gabriel Avrămescu susţine că PNL a dovedit, prin votul asupra Legii pensiilor, că îşi menţine angajamentul faţă de pensionari, dar implementarea legii trebuie să fie făcută cu responsabilitate. Președintele organizației județene a Partidului Național Liberal a declarat, după ce legea pensiilor a fost votată în Camera Deputaţilor, for decizional, că PNL a votat „în sprijinul seniorilor”, dar şi că implementarea legii trebuie să fie făcută cu toată responsabilitatea.

„Am votat noua lege a pensiilor în Camera Deputaţilor. Desigur, multe pot fi spuse despre acest proiect. Însă, PNL a dovedit şi azi că îşi menţine angajamentul luat în faţa pensionarilor români votând proiectul legii. Mai departe implementarea legii trebuie să fie făcută cu responsabilitate. Toate garanţiile care ne-au fost oferite cu privire la sustenabilitatea acestui proiect de către ministrul Muncii trebuie să fie şi concretizate. PNL şi-a asumat mereu responsabilitatea de a susţine creşterea pensiilor în mod sustenabil şi de a proteja drepturile celor care au contribuit la construirea ţării noastre. Prin votul nostru din Parlament, am dovedit că aceste angajamente nu sunt simple vorbe, ci acţiuni concrete în sprijinul seniorilor României”, a afirmat Avrămescu, citat de News.ro.

Deputatul liberal buzoian a adăugat, în acelaşi context, că toate inechităţile din sistemul de pensii trebuie să dispară: „Vrem ca toţi cei care au muncit o viaţă să se bucure de un nivel de trai pe măsura eforturilor lor, iar această lege a pensiilor este un pas important în această direcţie. Îmi doresc, ca toţi colegii mei, ca toate inechităţile să dispară din acest sistem de pensii”, a mai spus Gabriel Avrămescu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker