Actualitate

Aluniș Art Center reia acțiunile de ecologizare

În perioada 14–22 martie, Aluniș Art Center sărbătorește „Săptămâna Apelor”, o perioadă în care celebrăm una dintre principalele resurse ale planetei. Cu această ocazie, va organiza activități prin care să tragă un semnal de alarmă asupra efectelor nocive pe care le are poluarea cu plastic. O astfel de activitate este planificată pentru data de 18 martie, când, începând cu ora 10.00, va organiza o acțiune de curățire a malului Buzăului, în dreptul orașului Nehoiu, unde au fost identificate locuri cu acumulări de deșeuri, „gunoi care la prima viitură va fi luat de apele Buzăului și plimbat din comună în comună până în Siret și mai departe în Marea Neagră”, după cum spun reprezentanții Aluniș Art Center.

Punctul de întâlnire pentru voluntari este la Sala Sporturilor Nehoiu. La această acțiune poate participa oricine, dar minorii trebuie să prezinte o declarație din partea tutorelui/părintelui.

Acțiunea face parte din programul „Cu Apele Curate”, lansat în 2019 de Asociația „Mai Mult Verde” și Lidl România, ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane. Este vorba despre proiectul de mediu pe care Aluniș Art Center l-a pus în aplicare și anul trecut. Este vorba despre proiectul  de mediu și educație, „Viitoruri curate. Nu viituri murdare”.

Participanții la acțiune trebuie doar să se îmbrace adecvat și să poarte încălțămintea potrivită pentru o astfel de acțiune, care presupune să urce spre Nehoiașu în amonte și să se întoarcă pe celălalt mal, înapoi la Sala Sporturilor. Organizatorii vor pune la dispoziția lor sacii, mănușile și alte echipamente necesare.

Și pentru că Aluniș Art Center beneficiază în continuare de parteneriat cu Asociația Română de Rafting în proiectul „Viitoruri curate. Nu viituri murdare”, a postat o fotografie care vorbește de la sine despre prezența PET-urilor pe râu, care aproape sunt în competiție cu pasionații de rafting. „Fotografia asta are peste un an jumătate, dar fundalul a rămas același chiar dacă acum alte pet-uri și gunoaie le-au luat locul. Fotografia a ajuns la noi de la Mares Outdoor Events, operator de rafting pe râul Buzău și echipă implicată în păstrarea apelor și malurilor râurilor curate. Ne bucurăm să-i avem și anul acesta, pe ei și pe Asociația Română de Rafting, ca parteneri în proiectul «Viitoruri curate. Nu viituri murdare»”, anunță Iulia Iordan, președinta Aluniș Art Center.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker