OpiniiSoroca

Alegerile din 11 iulie: Raionul Soroca va avea doi deputați, cel puțin…

Nu știu ce ziceți Dumneavoastră, dar eu întotdeauna mi-am pus în față careva repere/scopuri/obiective spre care am tins sau pe care am ținut să le ating, în măsura posibilităților. Acestea au fost, bineînțeles, de „uz personal” (chiar intim, dacă doriți), dar și cu tentă socială, or, dacă trăiești într-o comunitate, nu poți să faci abstracție de aceasta și, implicit, nu poți să fii mai presus decât circumstanțele care te influențează, într-un fel sau altul. Pe de altă parte, acestea îți fac viața mai interesantă, mai organizată, mai colorată și, în consecință, mai cu sens. Astăzi eu nu voi divulga niciun secret despre ce îmi doresc pe plan personal (pentru a nu-l face pe Dumnezeu să zâmbească), dar mă voi destăinui pe plan social. Cu atât mai mult că, sunt convins, și pe mulți dintre Dumneavoastră îi frământă aceeași problemă, iar aceasta este alegerile parlamentare anticipate și, în special, care va fi rezultatul lor.

În această ordine de idei, îmi permit să-mi expun punctul de vedere până când campania electorală nu a demarat în trombă (deși unele formațiuni politice s-au grăbit să facă unele declarații mai mult decât interesante), fiindcă pe parcurs lucrurile ar putea să se schimbe, poate chiar și în ritmuri caleidoscopice. De altfel, nu-mi voi permite luxul să bat apa în piuă și să vorbesc despre doctrine sau ideologii, dar mă voi limita la doar două… delimitări — partide de dreapta și de stânga, ignorându-le pe cele de centru, deoarece cred că astăzi nu este loc pentru „curvărie politică” (îmi permit, pentru a câta oară!, să o citez pe regretata Lidia Istrati). Astăzi, ori ești cu Estul, ori ești cu Vestul — în rest este „foaie verde, ZIL-130” (de la regretatul Dumitru Moțpan cetire). Așadar…

DREAPTA politică de la noi deja tradițional este răzlețită și dușmănoasă în relațiile cu „colegii” și, la fel de tradițional, va face viața și alegerea electoratului insuportabilă și al naibii de grea. Or, chiar dacă unii consideră că PAS-ul este liderul incontestabil al celor care reprezintă forțele pro-europene (aceasta însă nu înseamnă neapărat că formațiunea este total împotriva celor care gândesc altfel) și că ar putea de unul singur să aibă majoritatea în parlament, lucrurile nu sunt chiar atât de clare. Fără îndoială, Maia Sandu se bucură de o susținere covârșitoare a electoratului și această susținere garantează un scor bun partidului pe care domnia sa l-a creat, dar vă imaginați cât de mare va fi dezamăgirea în caz dacă pentru victoria confortabilă nu vor ajunge doar câteva voturi? Cu cine ar putea să facă PAS-ul coaliție, pentru a face schimbarea până la capăt? Răspunsul la această întrebare pare să fie pe cât de clar, pe atât de iluzoriu — cu PPDA, bineînțeles. Ah, da!, știu că multă lume nu crede în șansele Platformei DA, dar prea valoroși sunt unii membri ai formațiunii ca aceștia să rămână în afara legislativului. La umila mea părere, voturile schimbării vin de aici și, cât nu este târziu, ar fi bine să se purceadă la adunatul pietrelor. Apropo, despre faptul că PPDA are șanse vorbește și faptul că Dodon și PSRM a inclus formațiunea în lista lor de prieteni doar cu scopul de a nu permite coagularea unei forțe care ar putea să le pună capacul. Pe de altă parte, pentru a câta oară îmi exprim regretul că formațiunile unioniste așa și n-au găsit formula care să-i unească, dar să nu-i dezbine. Din acest motiv, acei peste 40 la sută din unioniști (printre care mă număr și eu) suntem nevoiți să migrăm spre partide care nu ne reprezintă în mare măsură, dar au „șansă”. Cât privește celelalte forțe de dreapta — mai bine nu spun nimic, fiindcă îmi este greu să intuiesc care, de exemplu, este scopul adevărat al lui Ștefan Gligor sau Ruslan Codreanu. Oare chiar atât de sofisticate sunt cerințele și atât de mari sunt ambițiile lor, încât nu s-au putut aciua pe lângă vreun partid deja existent?

STÂNGA politică nu furnizează de data aceasta un concurent electoral care să fie lipsit de grijile promovării masive în parlament. De aici și dorința PSRM-ului de a merge la braț cu PCRM-ul lui Voronin. Ce-i drept, încă nu se știe care va fi răspunsul comuniștilor, iar „marja” eventualului răspuns este mare — de la refuz (cică, PCRM așteaptă un demers oficial al socialiștilor pentru a le refuza la fel de oficial) până la îngroparea securii și alinierea la Dodon și K. Or, gurile rele spun că Voronin este gata să se lase „îmblânzit” de foștii săi discipoli pentru a-și aduce în legislativ rămășițele armatei cândva victorioase. Apropo, despre discipoli. Dodon și Voronin ar putea avea surprize mari din partea Congresului Civic care, cu Mark Tcaciuc și Iurie Muntean la timonă, este pus pe fapte mari și electoratul de stânga ar putea să îi dea dreptate/voturi suficient de multe ca să aducă în parlament un partid de stânga veritabil, dar nu unul de conjunctură. Referitor la partidele lui Renato Usatâi și Ilan Șor care intenționează să-și exploateze în campaniile propriile nume (liderul ”Partidului Nostru” a declarat deja despre formarea unui bloc care să-i poarte numele și să excludă orice confuzie) și care se văd bine în sondaje, eu nu m-aș grăbi cu concluziile — astăzi poți fi pus în capul mesei, iar mâine… vorba românului.

Repet, despre partidele nou formate de Chicu, Codreanu, Cavcaliuc, Gligor și alții, nici măcar ca despre morți — de bine nu am ce spune, de aceea mai bine tac…

Și încă ceva. Dacă rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie „pe echipe/partide” rămân enigmatice, la „individual” lucrurile mi se par mai clare pentru soroceni, cel puțin. Or, la umila mea părere, cel puțin doi soroceni se vor regăsi, cu siguranță, în viitorul legislativ. Zic cel puțin, fiindcă ar putea fi și mai mulți, dar… despre aceasta cu altă ocazie.

 

 

 

Articole similare

error: Continut protejat!!