Deşi în ultimii ani România a mai trecut prin momente când democraţia a fost în mare pericol – să ne amintim de vara lui 2012 ori de episoade din anii 2016-2019 – acesta este un an în care ne aflăm mai aproape ca niciodată în ultimele trei decenii de o alunecare într-o formă sau alta de ne-democrație ce amenință să vină cu costuri imprevizibile. Este un an al opţiunii între liberalism şi o formă sau alta de ne-democraţie.
Am intrat într-un an foarte complicat şi din punct de vedere politic, cu patru rânduri de alegeri (europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale), complicat şi din punct de vedere geopolitic, cu războaie în regiune. Războaie hibride care se duc și cu arme, amenințând să se extindă, și cu mințile oamenilor, printr-o propagandă anti-occidentală extrem de agresivă, mutată mai cu seamă pe rețelele de socializare. Propagandă care pune în mişcare furia şi resentimentele, alimentându-le sistematic prin veritabile campanii ale urii, şi care are priză la un segment consistent de public din cauza scăderii nivelului educațional.
Deşi în ultimii 12 ani România a mai trecut prin momente când democraţia a fost în mare pericol, acesta este un an în care ne aflăm mai aproape ca niciodată în ultimele trei decenii de o alunecare într-o formă sau alta de ne-democrație ce amenință să vină cu costuri imprevizibile, chiar ieșirea din UE, din NATO, decuplarea de axa euro-atlantică și reintrarea în zona de influență a Rusiei.
În ultimii ani România a mai trecut razant pe lângă pericole care au ameninţat democraţia. De exemplu, în vara anului 2012, când coaliţia USL (fondată şi condusă de Victor Ponta – PSD, Crin Antonescu – PNL şi Dan Voiculescu – preşedinte de onoare al PC), ajunsă la putere după înlăturarea Guvernului Ungureanu, a pus la cale o lovitură de stat împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Această coaliţie toxică fusese susţinută mediatic de Rusia, care îşi deschisese un canal oficial de propagandă în limba română finanţat de Kremlin, „Vocea Rusiei”, la care colaborau cu articole anti-occidentale inclusiv politicieni ai nou instalatei puteri, canal închis în decembrie 2014, imediat după ce Victor Ponta pierdea alegerile prezidenţiale. Am mai trecut razant pe lângă pericole care au ameninţat democraţia şi în perioada în care PSD, condus de Liviu Dragnea, a avut puterea şi în Parlament, şi în Guvern şi când atentatul la statul de drept a fost drapat în politici publice şi legi schimbate „noaptea, ca hoţii”, acțiuni care au avut ca scop major fuga de Justiţie, încălecarea acesteia şi protejarea marilor corupţi. Acele derapaje antidemocratice au avut însă ca reacţie o opoziţie foarte puternică din partea societăţii civile şi în 2012 şi, mai cu seamă, în 2015, în 2017 şi 2018 când protestele de stradă au fost numeroase şi foarte ample. Anul acesta, însă, se anunţă mai complicat. Partidele extremiste, anti-occidentale, ajutate de o propagandă rusă agresivă, ar putea ajunge şi în puterea executivă, nu doar în cea legislativă cum sunt acum, şi în Parlamentul European, iar pentru alegerile prezidenţiale, aşa cum ni se arată tabloul politic acum, vom avea de ales cel mai probabil între candidatul PSD şi exponentul extremiştilor ultranaţionalişti, antioccidentali. România a mai trecut printr-un episod asemănător în anul 2000, când în turul al doilea al prezidenţialelor a avut de ales între Ion Iliescu – PSD şi extremistul Corneliu Vadim Tudor – PRM. Doar că atunci România încă făcea eforturi să convingă pe plan internaţional să fie acceptată în NATO şi UE, pe când acum voci de pe culoarul extremist şi-ar dori scoaterea ţării din cele două structuri. În plus, riscurile cu care ameninţă să vină alegerile în România în 2024 se suprapun peste o situaţie complicată şi la nivel internaţional, în multe state chiar occidentale populismul şi iliberalismul fiind în expansiune.
Este un an în care trebuie să facem abstracție de oboseală și de dezamăgiri pentru a nu lăsa democrația să piardă în fața extremismelor, a populismelor, a puseurilor de ură la adresa valorilor occidentale, drapate sub umbrela luptei anti-sistem, dar care ascund de fapt un puternic sentiment antioccidental al ultranaționaliștilor, al eurofobilor, al rusofililor. Va trebui să fim mai mulți decât cei care vor vota visceral, fără discernământ, care ignoră pericolele imense și pe termen lung pe care ajungerea la putere a unui regim politic populist, extremist le atrage după sine. Democrația și libertatea nu sunt procese ireversibile, pentru ele trebuie luptat constant, pentru că le putem pierde de pe o zi pe alta, iar recâștigarea lor este extrem de anevoioasă; ultima oară, să nu uităm, am avut nevoie de aproape o jumătate de veac pentru a ne recâștiga democrația și libertatea.
Text publicat în „Puterea a cincea”
