Actualitate

Alegeri în pandemie! Masca obligatorie, dezinfectarea mâinilor la intrare și ieșire, maxim 5 alegători în secția de votare

Cel mult cinci alegători vor avea acces deodată în sala de vot, aceștia vor fi obligați să se dezinfecteze pe mâini și să poarte mască. Acestea sunt câteva dintre regulile privind organizarea alegerile din acest an. La nivelul județului Buzău, pentru alegerilor locale din 27 septembrie 2020, vor fi deschise 426 de secții de votare.

Buletinele de vot au fost distribuite marți către municipii și orașe, cu excepția Rm. Sărat, care le va ridica miercuri, iar în zilele urmă­toare acestea vor fi predate primarilor de comune și președinților birourilor de circumscripții electorale din județ. În acest sens a fost întocmit un grafic, urmând ca operațiunea să se încheie vineri.

Prin Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, Executivul a stabilit regulile care trebuie respectate la alegerile locale din 27 septembrie. Ministerul Sănă­tății a publicat, de asemenea, ordinul care prevede lista măsurilor ce trebuie respectate în ziua alegerilor locale pentru prevenirea contaminării și limitarea riscului de îmbolnăvire cu Covid-19.

Astfel, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toți parti­cipanții la procesul electoral: alegători, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidații, delegații acreditați, personalul de pază, perso­nalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea ­disfuncțio­nalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripție ierar­hic superior pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot.

De asemenea, este prevă­zută asigurarea distanțării fi­zice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral, dezinfecția periodică după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral, dar și dezinfecția sediilor secțiilor de votare.

Totodată, primarii trebuie să asigure, pe cât posibil, circuite separate de intrare și ieșire din secție. Tot administrațiile locale trebuie să asigure flacoane cu soluție dezinfectantă, dar și personalul tehnic care va lua temperatura participanților și îi va îndruma pe alegători.

În sala de vot vor avea acces cel mult 5 alegători.

„Președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. Accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane”, se arată în hotărâre.

De asemenea, alegătorii vor fi obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și localul de vot și la ieșirea din acestea.

Alegătorii vor fi nevoiți însă să renunțe la mască pentru a putea fi identificați.

Alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile. În vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca acoperind nasul și gura”, se mai arată în hotărâre.

Aceasta mai stabilește că alegătorii își vor aplica singuri ștampila „Votat”: „După exer­citarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea <VOTAT>, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate”.

Hotărârea stabilește că, în cazul urnelor mobile, cei care le însoțesc trebuie să poarte mască și mănuși, care trebuie schimbate sau dezinfectate după părăsirea fiecărei incinte.

De asemenea, urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanților din alte cauze decât COVID-19, la unitățile sanitare non-COVID, la unitățile medico-sociale, aziluri de bătrâni, penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă. Abia apoi urna mobilă va ajunge la unitățile sanitare COVID-19 și la adresele persoanelor izolate și carantinate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker