Sport

A(i)urea Mediocritas! Gloria, pe 7 în clasament, tot pe-acolo și la spectatori

Relația dintre Gloria și microbiștii buzoieni aduce în ultima perioadă cu dinamica unui cuplu blazat. Două entități care au rămas împreună, din nu se știe ce motive, într-o uniune tocită de timp, de rutină, de plictiseală. E o stare de fapt sesizată și punctată, mai deunăzi, și de liga2.ro, publicație pe care n-o putem bănui de vreun parti-pris.

Patru ani au trecut de la meciul cu Oțelul, un 5 la 0 administrat de Buzău. Se întâmpla pe 23 martie 2019. Meciul, unul de Liga a 3-a, s-a jucat aproape cu casa închisă, într-o atmosferă care, din păcate, nu s-a perpetuat. Odată cu promovarea în cel de-al doilea eșalon, Gloria a „repetat anul” de două ori. Prima oară pentru că n-avea drept de promovare, a doua pentru că nu a putut mai mult. A mai fost și pandemia. Premise suficiente pentru ca microbiștii să fugă de freamătul stadionului mai ceva ca miniștrii de responsabilități.

Lupta s-a mutat în online

Mai nou, se duce o luptă în online. Acolo unde, evident, toată lumea are dreptate. Da, chiar are. Cei care hulesc clubul sunt sătui, probabil, de matineu. De ratarea promovării, sezonul trecut. Mulți dintre ei au prins generații cu fotbaliști de clasă. Unii chiar pe cea din anii ’80, cu fotbal minunat, cu nume ilustre. Să te uiți la ce se joacă azi în România, după ce ai apucat să-i vezi pe Dudu Georgescu, Șumulanschi sau Balaur, e ca și cum ai bea Babanu după ce te-ai desfătat cu Moet. Da, cei care hulesc au, pe undeva, dreptate.

Dreptate au și cei care se situează de partea cealaltă a baricadei. Imaginare, evident. Poate sunt mai puțini, dar sunt. De la băieții din peluză, cei care-și scuipă plămânii strigând numele Gloriei meci de meci, până la cei care se mulțumesc să scuipe semințe. Sunt, totuși, acolo, pe stadion. În ciuda parcursului modest al echipei.

Inclusiv cei de la Gloria au încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, să atragă cât mai mulți fani în tribune. Recent, pe pagina de Facebook a grupării a fost postat inclusiv un studiu realizat de niscaiva psihologi sportivi. Studiu care, fie vorba între noi, pentru cine a pășit măcar de câteva ori pe un stadion, aduce a lecție de viață declamată unor copii de clasa a doua. Totuși, se încearcă ceva.

Puțin peste 1.300 de spectatori per meci acasă

În sezonul curent, cea mai mare asistență în Crâng a fost înregistrată la meciul cu Dinamo. Aproximativ 4.000 de suflete, dublu față de media obișnuită. Într-un clasament întocmit de lpf2.ro, Gloria a strâns, în cele nouă partide disputate acasă, puțin peste 1.300 de spectatori per meci. Media a fost îmbunătățită după întâlnirea cu Slobozia, eveniment la care ar fi asistat 5.000 de microbiști. Puțin, foarte puțin, dacă e să-l cităm pe Dem Rădulescu.

Succesul, cel puțin în ceea ce privește relația cu microbiștii, pare destul de îndepărtat. E o situație întâlnită la tot pasul în România, o țară cu prea multe arene goale. Putem da vina pe climatul economic, pe oferta extrem de bogată în ceea ce privește entertainmentul, pe lipsa performanțelor din fotbal, nimeni nu știe precis.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker