Jurnalişti sau patroni media controversaţi – unii chiar infractori de drept comun, colaboratori ai fostei Securităţi sau formaţi de oameni ai acesteia ori parte dintr-o rețea de platforme media care răspândesc propaganda pro-Kremlin –, influenceri ajunşi vedete în bule conspiraţioniste de pe reţelele de socializare, redacţii obscure se numără printre membrii noului Club de Presă. Liantul între ei îl reprezintă sentimentele antioccidentale, diferită fiind doar cauza acestora. Ideea de a reuni aceste voci într-un club de presă – pentru a da un semnal de onorabilitate, de putere, solidaritate de breaslă – nu pare întâmplătoare în preambulul unui an cu miză electorală uriaşă.
Anunţul lansării Clubului de Presă – pe locul defunctului Club Român al Presei – a fost făcut de Cozmin Gușă, unul dintre inițiatorii acestuia, exact de Ziua mondială a libertății presei. A fost invocată iniţial necesitatea îmbunătățirii mediului în care își desfășoară activitatea mass-media din România, apoi a solidarităţii presei în faţa abuzurilor „Statului paralel” – sintagmă vedetă în epoca Dragnea, care a inspirat şi un titlu de emisiune al unei jurnaliste membră a Clubului. Apelul de organizare a venit în februarie, din partea lui Sorin Roșca Stănescu, condamnat penal, în urmă cu niște ani, în dosarul Rompetrol. Numele celor doi apar – alături de ale altora – într-o recentă investigație transfrontalieră a jurnaliștilor de la (site-ul de investigații, n.r.) „Context” referitoare la cei care răspândesc propaganda pro-Kremlin: „Sute de site-uri din Europa Centrală și de Est fac parte dintr-o rețea de platforme care distribuie sau susțin narațiuni pro-Kremlin, dar și alte tipuri de dezinformări (…) Printre cei care participă la operațiunea de manipulare a informațiilor se află și nume sonore din România, precum Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin sau Ion Cristoiu. Au site-uri proprii sau publică materiale pe alte pagini care propagă teorii ale conspirației și narațiuni ale Kremlinului. Paginile sunt interconectate cu alte domenii cu conținut dezinformator, după cum rezultă din investigația Rețeaua minciunilor (Firehose of Falsehood)”.
Din nou înfiinţatul Club nu fac, desigur parte, „jurnaliștii aserviţi propagandei”. În urmă cu un an, în mai 2022, Adrian Severin spunea că, după ce va trece războiul din Ucraina, este de dorit ca toți jurnaliștii care „s-au aservit propagandei” să fie aduși în fața justiției, așa cum s-a întâmplat cu jurnaliștii naziști în procesul de la Nürnberg. Ce înseamnă „propagandă” în viziunea lui Severin? După toate ieșirile sale anti-occidentale din ultimii ani, mulți ani – zonă în care s-a plasat după condamnarea la închisoare într-un dosar de corupţie care i-a fost deschis în timp ce era europarlamentar –, ar însemna linia pe care se poziționează SUA și Europa în privința războiului declanșat de Putin în Ucraina. Cu ce ocazie făcuse Adrian Severin afirmația? Cu prilejul lansării… „primului manifest pentru pace de pe planetă”. De fapt, un volum redactat de un grup de analiști, cum se prezintă, printre ei fiind și Severin, volum intitulat Războiul din Ucraina. Analizele lor, mai spun autorii, sunt rezultatul „unor parcursuri profesionalo-academice ce-i recomandă pe piața de idei românească”. Printre „analiștii” semnatari se numără şi Iosefina Pascal, Andrei Gușă, Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, toți reuniți în Grupul Gold. Toți cu legătură, unii directă, ca proprietari sau ca realizatori de emisiuni, alții de colaborare, ca invitați, cu postul de radio Gold FM, post amendat de CNA pentru propagandă rusă.
În urmă cu câteva luni, Cozmin Guşă – al cărui mentor a fost generalul Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii, pe care îl descria ca pe o „figură solară” – spunea că „lumea eurasiatică se unește pentru pace și prosperitate, cea euroatlantică merge la război și virează spre sărăcie”. Cu alte cuvinte, cei răi sunt Biden, Trudeau, Scholz, Macron, von der Leyen şi, în general, tot establismentul politic al Europei. Cine or fi cei buni? Putin, Xi, Erdogan? Acest tip de mesaj circulă de o vreme pe reţelele de socializare, împachetat în diferite moduri. Variaţiuni pe aceeaşi temă, a păcii și prosperităţii care pot veni nu dinspre Occident, ci dinspre lumea eurasiatică.
La mesaje de esenţă asemănătoare recurg, direct sau tangenţial, şi unii dintre cei care în pandemie au profitat de frustrările, de iritarea, de temerile oamenilor, alimentând aceste stări pe reţelele sociale, organizând şi incitând la proteste împotriva unor inamici inventaţi – oculta mondială, Big Pharma, „dictatura medicală” etc. – doar pentru a-şi valida retorica şi agenda. Ori cei care împrăştie în spaţiul public naraţiuni ale Rusiei de genul „România colonie americană”, „Înalta Poartă de la Bruxelles”, „sclavi ai UE”, „eliberarea României”, „suveranitatea” ţării, suveranitate, în accepţiunea lor, fiind ruperea de UE; în fapt, toate acestea sunt „traduse” prin încercarea de a distanţa România de politicile UE, de parteneriatul cu SUA, prin speranţa ieşirii din UE, un curent RoExit fiind deja format, de luni de zile, în grupurile „suveraniştilor”. Ori cei care susţineau, prin primăvara anului trecut, că nu e război în Ucraina, că imaginile care circulau pe internet cu clădiri publice bombardate, cu răniţi, cu morţi din rândul civililor sunt minciuni, că atrocităţile comise de armata rusă, inclusiv gropile comune sunt „nevalidate de probe”. Şi cei care militează pentru „neutralitatea” României în raport cu războiul – un narativ care vizează de fapt decuplarea de NATO, ceea ce ar vulnerabiliza România faţă de Rusia –, cei care ironizează Ucraina şi pe „actoraşul Zelenski”.
2024 este un an cu miză electorală majoră. Ne aşteaptă patru rânduri de alegeri – europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale. Pentru unii este important – crucial, chiar –, ca mesajele antioccidentale să depăşească zona unor site-uri obscure şi a unor bule fanatizate de pe reţelele de socializare. Cu mobilizare bună din partea celor cu un vădit comportament de agitpropi, în 2024 s-ar putea să avem un regim politic pe placul lor. Care să ne îndepărteze de Occident, să ne scoată din UE, să ne decupleze de NATO, care să ne apropie de „pacea și prosperitatea care pot veni dinspre lumea eurasiatică”.
Text publicat în „Puterea a cincea”
