Actualitate

Aeroportul Băneasa, redeschis pentru curse comerciale

Cât va costa un zbor către Roma

Aeroportul Internațional București Băneasa – „Aurel Vlaicu” a fost închis între 2012-2022, pentru lucrări de renovare, care au costat 66 de milioane de lei, fiind redeschis în luna august a anului trecut pentru cursele de linie și pentru cursele charter. În prezent, capacitatea proiectată este de 250 de pasageri pe oră, iar cea anuală este de un milion de călători.

Compania aeriană „Aeroitalia” își va lansa, peste două săptămâni, operațiunile de zbor pe Aeroportul Internațional București Băneasa – „Aurel Vlaicu”, primul zbor fiind programat pe 2 iunie 2023, pe ruta București Băneasa – Roma Fiumicino, la un preț ce pornește de la 39,99 de euro/segment, și va include și un bagaj mic de mână. Compania va avea o cursă către Roma Fiumicino de patru ori pe săptămână: luni, miercuri, vineri și duminică.

„Aeroitalia a ales Băneasa ca aeroport la București pentru că este aeroportul situat mai aproape de centrul orașului. Este un aeroport mai mic, în care se pot eficientiza mai bine procesele de check-in, control, de securitate și îmbarcare. Compania va economisi timp la fiecare rotație pe care o efectuează la Băneasa și cred că este suficient din punct de vedere economic”, a declarat coordonatorul de vânzări, Adrian Duru.

Noutatea constă în faptul că Aeroitalia este o companie pet-friendly, iar pasagerii își pot lua animalele la bord în limita a 10 kg. În momentul în care își vor rezerva biletul, aceștia vor putea să selecteze dintre mai multe opțiuni, inclusiv transport echipament sau serviciul pentru minorii care călătoresc singuri. „Transportăm echipamente sportive și biciclete. Sunt servicii care se pot achiziționa în timpul procesului de rezervare. Avem un serviciu de minori neînsoțiți care poate fi achiziționat doar prin call-center-ul nostru și lucrăm foarte mult pe partea de grupuri, de la 10 pasageri în sus să le oferim condiții speciale de plată, introducerea numelor și anulare”, a mai transmis Adrian Duru.

Prima atestare documentară în presa vremii a Aeroportului Internațional București Băneasa – „Aurel Vlaicu” are loc la 7 iunie 1910, când pe „câmpul de la Băneasa” (fostul hipodrom de la Băneasa după 1920), pionierul aviației romanești, Aurel Vlaicu, prezintă câteva evoluții cu avionul construit chiar de el, la mitingul aviatic, organizat la acea vreme.

Aeroportul Băneasa este considerat ca unitate de aviație începând din anul 1921, pe actuala poziție geografică. Între 1947 – 1952 s-a construit noua clădire a aerogării care, conform planurilor unui colectiv de arhitecți, a fost concepută ca o elice cu trei pale, ceea ce face ca aerogara să reprezinte una din bijuteriile arhitectonice ale României. Până în 1970, când a fost înființat Aeroportul Internațional Otopeni, Aeroportul București Băneasa a fost singurul aeroport din București și singurul aeroport internațional din România.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker