ADOS Fresh investește 16 milioane euro la Pogoanele într-o fabrică de legume congelate

ADOS Fresh a început construirea unei fabrici de legume congelate în Pogoanele. Unul dintre cei mai importanți jucători în producția, ambalarea și comercializarea de fructe și legume, prin companiile din grupul său, ADOS Fresh continuă investițiile pe care le-a început încă din 2016.
Fabrica va avea o suprafață totală de 9.000 metri pătrați și va fi construită pe două niveluri. Aici ar urma să fie ambalate în total 60 de tone de legume congelate, ambalate în pungi de 500 și 700 de grame, care vor pleca din fabrica de la Pogoanele către toată țara, potrivit celor mai recente informații.
„Un produs sută la sută românesc, produs în România, procesat în România, ambalat în România”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.
Într-un interviu acordat pen tru Modern Buyer, Sorin Huțanu, fondator ADOS Fresh, declara că investiția de la Pogoanele ar urma să se ridice la 16 milioane de euro, cu tot cu TVA. „Obiectivul proiectului este lipsa presiunii de vânzare pentru articolele care trec prin momente de blocaje în piață sau pentru articolele de calitatea a doua, ce nu pot fi comercializate în retail. Fiind vânzători de fresh și de ambalate, noi avem, de multe ori, probleme cu marfa pe care clienții din retail nu vor să o pună în raft. Aceasta trebuie procesată și atunci am stabilit să investim într-o fabrică de produse congelate, dedicate segmentului B2B (Business-to-Business, n.r.). Astfel vom reduce și risipa alimentară. Mai mult decât atât, vorbim și de produse cu valoare adăugată. Una este să vinzi materii prime, alta este să vinzi produse procesate. Pe acest proiect, am gândit spații de depozitare pentru 4.000 de tone de marfă, iar asta ne va ajuta inclusiv să prelungim ceea ce numim sezon de România”, declara acesta.
De asemenea, el a precizat că după finalizarea acestei fabrici vor deveni mult mai competitivi. „Este un proiect foarte ambițios, dar și foarte complex și provocator de implementat”, mai susține Huțanu. Potrivit acestuia, categoria de legume către care se îndreaptă va fi cea de mixt, obiectivul fiind de a veni pe piață cu legume congelate sănătoase. „Noi vedem o oportunitate în categoria mixurilor de legume congelate, mai exact în segmentul de produse ready to cook. Sunt multe rețete la care ne gândim, pe care le analizăm, dar mai este puțin până acolo. De principiu, ne dorim o blanșare a legumelor înainte de congelare, fără acea pre-prăjire în baie de ulei pentru că obiectivul nostru este de a veni în piață cu legume congelate sănătoase. Categoria cartofilor congelați este una aglomerată, cu jucători mondiali mari și puternici, și este dificil de concurat cu ei”, a precizat Sorin Huțanu.
Cartofii congelați din magazine vin din străinătate
Cartofii congelați pe care îi vedem în magazine vin din import. În primele zece luni ale anului 2025, România a importat peste 68.000 de tone de cartofi congelaţi. Cea mai mare parte s-a dus în industria HoReCa. Importăm industrial şi cartofi proaspeţi. Din cauza vremii şi a costurilor de producţie, suprafeţele cultivate cu cartofi scad de la un an la altul.
În fiecare lună ajung în România aproximativ 300 de camioane de cartofi congelați. România are o singură fabrică de procesare a cartofului congelat, dar nici aceea nu funcționează. Multe restaurante caută să cumpere cartofi românești.
„Noi producem şi vindem în retailul modern. Datorită selecţiei, apare marfa calitatea a doua care are o lovitură, o zgârietură. Construind fabrica, vom putea să valorificăm şi această marfă, pe care efectiv noi în momentul în faţă maxim o dăm la ferme de animale deşi este un produs bun”, a spus Sorin Huţanu, pentru „Observator”.
În 2022 Ados Fresh a început să cultive cartofi pe o suprafață de 17 hectare în Pogoanele, iar în 2024 compania a avut o cultură de 100 hectare de cartofi, producție pe care o valorifică atât pe piața internă, cât și la export în Franța sau Olanda.
În 2025 compania a cultivat cartofi pe 150 de hectare, care au fost mai mult destinați pieței interne. Tot anul trecut, la jumătatea lunii octombrie, compania a deschis un nou depozit în Pogoanele, cu o suprafață de 2.700 de mp. Per total, suprafața de depozitare de care dispune compania depășește 5.500 de mp.
Înființată în 2014 cu capital privat integral românesc, compania ADOS Fresh, se remarcă pe piața legumelor și fructelor din România prin faptul că deține o experiență vastă și integrată în întregul lanț de producție și distribuție. Acest lucru înseamnă că Ados Fresh poate gestiona cu succes fiecare etapă specifică, de la producție până în supermarket.



