Politic

Adio liste comune PSD-PNL? Care va fi situația la Buzău

Planul liderilor Coaliției pentru liste comune la unele alegeri din 2024 a murit la stadiul de proiect, după câteva săptămâni de testare a subiectului în spațiul public, dar și în urma unor calcule care nu favorizau nici PNL, nici PSD.

Partidele Coaliției pun punct, astfel, subiectului privind liste comune la alegerile din 2024 destul de rapid, decizia fiind luată la începutul acestei luni, susțin sursele „Adevărul”, cu toate că lideri din partea celor două formațiuni au început mult mai târziu să declare că fiecare partid merge separat.

„PNL a demonstrat-o și la alegerile trecute, a demonstrat-o de fiecare dată când a fost nevoie, că are și capacitatea și motivarea necesară să intre în alegeri de unul singur și să-și îndeplinească obiectivele. În 2019, PNL a dat președintele României, a câștigat cu 64 la sută, în 2020, alegerile locale au fost câștigate de PNL cu 34,5 la sută. PSD a avut 30 la sută. Prin acest scor am reușit să dobândim și să avem 1.232 de primării, peste 14.000 de aleși locali, deci PNL are capacitatea și motivarea să meargă singur în alegeri”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un interviu pentru DC News.

„Sigur că de la alegerile locale până la alegerile parlamentare am pierdut 10 la sută, ceea ce nu se va mai întâmpla. Este o greșeală pe care trebuie să o recunoaștem, o asumare a conducerii partidului și a liderilor noștri locali. Eu sunt determinat ca astfel de greșeli să nu se mai repete. Trebuie să ne menținem coeziunea și determinarea astfel încât să intrăm în alegeri singuri, iar dacă există un proiect, trebuie să se analizeze și trebuie asumat”, a mai spus liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Din partea PSD, purtătorul de mesaj a fost Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD, dar și ministru al Transporturilor. „În primul rând, eu nu susţin liste comune la europarlamentare. Eu nu văd în acest moment argumente să se întâmple acest lucru. Nu le văd. Şi am spus în coaliţie acest lucru. Nu m-am ascuns în coaliţie, cum fac alţii, care apoi sunt viteji la televizor. Nu cred că există argumente să uneşti pe liste comune PSD cu PNL, adică popularii europeni cu socialiştii”, a spus Sorin Grindeanu, într-un interviu dat pentru Prima TV.

Chestionat despre varianta parlamentarelor, Sorin Grindeanu a răspuns: „Nu ştiu. Cele mai importante alegeri sunt primele. Primele sunt europarlamentarele. Din punctul meu de vedere, PSD trebuie să meargă separat de PNL. Tragem linie şi ne facem strategia pentru locale, generale, prezidenţiale. Să vedem fiecare dintre noi… Cum facem liste comune? Credeţi că cei de la PNL sunt de acord cu un raport de 2 la 1? Ei au câştigat alegerile europarlamentare în 2019. Sunt singurele alegeri pe care PSD le-a pierdut de la înfiinţare. Au intrat foarte mulţi europarlamentari PNL, zece. Credeţi că s-ar mai regăsi? Nu”, a spus Grindeanu.

Ce nu au spus liderii PSD și PNL

Două mari argumente au stat în spatele deciziei privind evitarea listelor comune. În primul rând, analizele ambelor partide, pe baza datelor din teren, au arătat că formula de liste comune ar fi obținut mai puțin procente față de varianta listelor separate. De altfel, asupra acestui lucru atrăseseră atenția și politologii.

Iar al doilea mare motiv a fost nemulțumirea liderilor din teritoriu. Aceștia nu au fost deloc încântați de conlucrare în teritoriu cu cei pe care i-au considerat adversați mulți ani. În PNL nemulțumiri erau mai ales în Ardeal, unde o apropiere de PSD era văzută ca teren prielnic pentru USR și AUR.

Nici liderii PSD din teritoriu nu erau prea încântați, mai ales prin zona de sud, unde social-democrații se așteaptă să-i spulbere pe liberali și nu se tem nici de formațiunile din Opoziție. Potrivit informațiilor „Adevărul”, organizații PSD din sud, cum ar fi Oltul, Doljul și Teleormanul se așteaptă să ia peste 50 la sută.

Primarul Toma, printre nemulțumiți

Primarul Buzăului, Constantin Toma, excludea încă de acum o lună o astfel de alianță și posibilitatea unor candidaturi comune cu PNL. „Ăștia de trei ani încoace au fost numai împotriva noastră. Personal nu sunt de acord. E foarte complicat. Aici am câștigat detașat și la municipiu și la județ toate alegerile. Lumea are încredere în noi, ne facem în continuare treaba și nu văd de ce am avea nevoie de niște oameni care au fost împotriva noastră în permanență, chiar dacă la nivel central domnii Ciolacu și Ciucă s-au înțeles și mai puțin în PNL, unde sunt mai multe partide de fapt”, a declarat Toma pentru HotNews.

El spune că înțelege nevoiea stabilității politice, dar nu vede rostul unei alianțe electorale cu PNL după ce liberalii au făcut „tot felul de mizerii și plângeri penale”  împotriva sa, iar atacurile politice la nivel local s-a coborât la un nivel foarte jos.

„Trebuie să se discute și cu mine aici (conducerea PSD, n.r.), pentru că nu este în regulă. Am fost bătaie de joc timp de trei ani. Nu sunt de acord, la Buzău vorbesc. Am competențe politice sunt prim-vicepreședinte la județ și sper să am și eu un cuvânt de spus. Interesul național la Buzău este să fim lăsați în pace și să ne vedem de treaba noastră. În ultimul sondaj la Buzău PNL este la 10 la sută și AUR la 18 la sută. După alegeri să se facă alianțe, până atunci fiecare pe picioarele lui”, mai spune primarul.

Ciolacu lasă o portiță deschisă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, 15 octombrie, despre o posibilă alianţă PSD-PNL la alegerile din 2024, că dacă cele două partide sunt credibile, e posibil să ajungă la o alianţă, dacă nu sunt, atunci vor vedea după alegeri dacă mai fac o coaliţie sau nu. El a precizat că între cele două partide nu e o coaliţie, nici că PSD se iubeşte cu PNL, nici că PNL se iubeşte cu PSD. Liderul național social-democrat a mai arătat că va răspunde în faţa colegilor lui din partid pentru alegerile europarlamentare, acestea fiind primele alegeri şi cele mai importante. „După ele, sunt ferm convins că ne vom strânge şi vom lua o decizie”, a mai spus Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat la Prima News dacă PSD va face alianţă electorală cu PNL. „Nu ştiu, vom vedea. În acest moment, este o coaliţie decisă la un moment dat de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi cred că am arătat că suntem doi oameni responsabili şi nu e o coaliţie nici pentru PSD, nici pentru PNL. Nu e o coaliţie nici că PSD se iubeşte cu PNL, nici că PNL se iubeşte cu PSD. A fost o coaliţie într-un moment foarte dificil al României, a fost o coaliţie pentru România”, a spus Ciolacu.

„Dacă vom reuşi să ne ridicăm la aşteptările românilor şi venim în faţa românilor cu un program de ţară coerent, cu o perspectivă cel puţin pentru următorii patru ani, şi vedem că românii au încredere în noi (..) nu vreau să mă gândesc să fi fost şi o instabilitate şi politică în România. (..) Dacă suntem credibili, e posibil să ajungem la o alianţă, dacă nu suntem, atunci vom vedea după alegeri dacă mai facem o coaliţie sau nu”, a spus el.

În condițiile în care nu vom avea de-a face cu liste comune PSD-PNL la  alegerile locale, este destul de clar că în anul 2024 liberalii buzoieni se vor afla în postura de a repeta contraperformanța electorală din 2020. Aceasta și pentru că, odată desfăcută alianța care a permis formarea guvernului de coaliție, liderii PNL vor înteți atacurile directe și susținute împotriva liderilor PSD, în special a primarului Constantin Toma, tactică păguboasă în condițiile în care multe proiecte de infrastructură care acum sunt folosite pentru a zgândări nemulțumirile buzoienilor vor fi încheiate; iar critica acestora va fi taxată la justa valoare de buzoieni, așa cum au făcut-o și în urmă cu trei ani.

Articole similare