Cultură

Acuzativ: frică, gen & cauză

de Diana PARPALEA

Există multe tipuri de frici. Trăim cu ele și alegem fie să le ascundem sub preș, fie să le anihilăm cu totul din subconștientul nostru. Dar ele tot există. Frica de a nu fi iubit, frica pentru propria sănătate, frica pentru cei dragi de a nu păți ceva sau frica de a spune ce gândești. Dar poate că cea mai mare dintre toate este frica de a spune adevărul. Oare de ce? De ce să-ți fie frică să spui ceea ce s-a întâmplat, ceea ce crezi, ceea ce vrei și simți? E oare mai frumoasă o lume utopică în care se înțeleg cu toții, de teama de a spune un adevăr? Nu gândurile estompate sunt cele ce fac oamenii să se înțeleagă.

Spectacolul „Genul acuzativ” scris și regizat de Mimi Brănescu, de la Teatrul „Regina Maria” Oradea, acuză, ci nu scuză, relațiile disfuncționale dintre oameni folosindu-se de toate mecanismele unei tragicomedii. O serie de reproșuri ajunge să fie aruncată din gura unei mame ca un tanc, din motivul că toată viața s-a ascuns după masca fericirii și a faptelor bune făcute din obligație.

Textul scris de Mimi Brănescu este construit sub lupa comportamentului uman, respectiv a relațiilor dintre oameni. Ce poate să fie mai fascinant decât un subiect extrem de actual pentru oricine îl ascultă? O femeie, după moartea soțului său, merge împreună cu fiica la frați, surori, cumnate, unchi și verișori să le spună tot ce nu le-a spus de-a lungul vieții. Între dorința de a se descărca și presiunea unei boli (AVC), se nasc multe dialoguri la care râzi, pentru a nu plânge. Nimeni nu scapă de sub bagheta care relevă tot ce a fost ascuns în gânduri, pentru că și cele mai mici detalii deranjante, nespuse la timp, pot cauza efecte negative pe termen lung în relație cu cel de lângă tine. Iar pentru ca povestea să fie completă, este fascinant cum și după dispariția acesteia, gândurile sale nespuse tot ies la suprafața dintr-un caiet care era menit să coopteze tot ce se întâmpla în jur și stingherea.

Spectacolul este pe limbajul oricui și se adresează oricui vrea să petreacă o seară la teatru. Doar că după ce pleci de la el, chiar și cu lacrimi în ochi de atâta râs, nu ai cum să nu te gândești la temele pe care acesta le acoperă. Au murit oare albinele de la frig? M-am autosatifăcut pentru că așa fac toți bărbații? M-am căsătorit pentru că îl iubesc sau pentru că ar putea fi un bun tată pentru copilul care nu e al lui? M-am privit în oglindă și chiar am fost fericită? Sau îmi imaginez că viața mea, în viitor, o să fie cum e acum și cum e previzibil să fie? Mă feresc să spun adevărul pentru a-l apăra pe cel de lângă mine sau pentru a mă apăra eu? Sunt gânduri, frici, cuvinte și situații care ar trebui să ne aproprie, pentru că oricine a trecut prin ele.

Decorul este simplu – o ușă, o masă, scaune, o fereastră și un cuier, fără pic de personalitate, pentru a lăsa loc situaților dintre personaje să coloreze toată scena. Un decor unic pentru toată lumea.  El capătă sensuri și forme cu ajutorul prezențelor actorilor.

Privit din ansamblu, este un spectacol care are ritm. Ceea ce este un lucru minunat. Relațiile dintre personaje sunt foarte complexe și ancorate în realitate. Este un text foarte bine scris, pe care actoria l-ar putea transforma într-un spectacol foarte bun, la care ai reveni de drag.

„Genul acuzativ” este dinamic, iar Mimi Brănescu a reușit, din nou, să creeze un spectacol mai puțin previzibil, cu replici care surprind și șochează publicul din sală, într-un sens bun al cuvântului. Spiritul tânăr al acestui spectacol constă tocmai în această întâlnire între generații, fiecare dorind altceva, iar când se întâlnesc, se ciocnesc niște energii ciudate foarte necesare.

Spectacolul a fost prezent și în Săptămâna Teatrului Tânăr de la Buzău, în cea de-a VIII-a ediție de festival.

Articole similare