Monden

Actorul Vasile Calofir, amintiri din anii de liceu de la Buzău: „Intram în fabrică și furam pâine”

La 21 de ani s-a hotărât să se mute în Capitală și să se facă actor. A dormit în Gara de Nord câteva luni, dar și în Teatrul Național, unde a făcut aproape toate meseriile posibile. Mai târziu avea să o facă și pe cea de actor și a avut șansa să-l cunoască și să-l aibă drept profesor pe Dem Rădulescu. Păstrează și acum un talisman de la el, un pulover gros de iarnă.

După armată, Vasile spune că nu a mai fost un răzvrătit și un haiduc, asta după ce a făcut toate prostiile din lume până atunci, încercând să fie „altfel”. El își amintește cu drag că a studiat la Liceul Industrial nr. 4 Buzău și că pe diploma sa de liceu scrie „trefilator laminorist”, aceasta fiind meseria lui de bază. Însă nu mereu stătea la școală la toate orele, pentru simplul fapt că îi plăcea să fure pâine caldă din fabrica de lângă liceu. „La câțiva metri de liceul meu era fabrica de pâine, unde găsisem o breșă, intram în fabrică și furam pâine proaspătă, direct de pe bandă, de la ieșirea din cuptor. Aveam un coleg de la Bâsca Chiojdului care aducea salam, babic, cârnați de oaie, mai aduceam eu niște țuică și ne retrăgeam undeva în spatele liceului, unde făceam un fel de chermeză”, a povestit buzoianul pe parcursul unui interviu pentru „Ade­vărul”.

Deși nu prea are regrete până acum, actorul spune, mai în glumă, mai în serios, că îi pare rău că a cam ratat Revoluția. „Eram în pat, aveam febră de 40 de grade, afară se trăgea, la Buzău s-a tras foarte mult. Am un coleg de clasă care chiar a fost rănit de un glonț în autobuz, are și certificat de re­voluționar. A fost o nebunie, o grămadă de povești au circulat. Eu am văzut Re­voluția la televizor, au fost momente de emoție care te năuceau. Dacă nu ar fi venit Re­voluția, probabil că nu aș fi plecat niciodată la București și aș fi fost un bun lucrător în industrie, un muncitor bețiv”, recunoaște Vasile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker