Actualitate

Accident grav, cu multe semne de întrebare, azi-noapte între Vernești și Cândești

UPDATE

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Buzău, doi tineri, în vârstă de 22 de ani, respectiv 21 de ani, au fost răniți grav. Aceștia au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier și sunt internați în sectia A.T.I. Chirurgie. Celelalte două victime, în vârstă de 20 de ani, au suferit politraumatisme în urma accidentului și au rămas internate în secția Chirurgie, respectiv Ortopedie.

Accident suspect azi-noapte pe DN10, între Cândești și Vernești. Conform IPJ Buzău, coliziunea s-a produs între un autoturism condus pe direcția Buzău către Brașov de un șofer de 22 de ani, din Berca și o mașină care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un șofer de 21 de ani, de asemenea din Berca. Accidentul a avut loc la puțin dimp după ora 1.00, iar cele două mașini s-au izbit frontal, pe un drum drept.

În impact șoferul de 21 de ani a fost rănit, dar și doi pasageri din mașina sa, de aceeași vârstă și din aceeași localitate cu șoferul. De asemenea, a fost rănit și un pasager din celălalt autovehicul, un tânăr de 22 de ani, din Scortoasa.

Toate persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Unul dintre tineri este în stare gravă, cadrele medicale reușind să-l resusciteze la fața locului.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker