Sport

A patra victorie în amicale: Gloria – Dacia Brăila 2-1

Gloria nu are probleme în meciurile amicale pe care și le-a programat până la reluarea campionatului. Echipa din Crâng a susținut, joi, cel de-al patrulea joc de pregătire din această iarnă. Adversara fotbaliștilor buzoieni a fost Dacia Brăila, lidera Seriei a 2-a din Liga a 3-a, iar partida s-a disputat pe stadionul din Berca. Ca și în precedentele trei dispute, victoria a revenit și de această dată jucătorilor lui Ilie Stan. Gloria a condus la pauză cu 1-0 după golul reușit de moldoveanul Andronic, în minutul 38. Brăilenii, care au ca obiectiv promovarea în Liga a 2-a, au egalat la cinci minute de la reluare, după reușita lui Apostol. Cu două minute înainte de final, Ciprian Petre a înscris pentru 2-1, al patrulea succes la rând din tot atâtea jocuri în testele iernii. Până acum, buzoienii au trecut cu 3-1 de CSM Rm. Sărat, cu 1-0 de Oțelul Galați și cu 6-0 de Astra 2 Giurgiu. Până la reluarea campionatului, Gloria mai are în program teste cu Foresta Suceava (6 februarie) – acasă, CS Afumați (10 februarie – deplasare) și Steaua București (12 februarie) – deplasare. Liga a 2-a se va relua în jurul datei de 20 fe­bruarie, cu etapa a 16-a, Gloria urmând să o întâlnească, în deplasare, pe ASU Politehnica Timișoara.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker