Cultură

A murit actorul buzoian George Stoian

Actorul buzoian George Stoian a încetat din viață la vârsta de 77 de ani. Acesta a fost găsit mort în camera sa, marți seară, de către soție. Actorul suferea de probleme de inimă.

Potrivit volumului „Universul spiritual buzoian”, publicat de Viorel Frîncu, George Stoian s-a născut pe 27 ianuarie 1943, în comuna Richiș, județul Sibiu. Actor și regizor de teatru, instructor de brigăzi artistice, baterist a absolvit Școala Populară de Artă din Cluj, secția actorie în 1967, an în care se stabilește la Buzău.

A venit în Buzău pentru a lucra la fabri­ca de sârmă, dar s-a îndrăgostit de oraș, pentru că aici se făcea și teatru. Pe scena Teatrului „Geor­ge Ciprian“ a jucat alături de Iurie Darie, Niculae Urs și Radu Panamarenco.
Actor la Teatrul de Stat de la Turda, membru al mai multor cluburi de teatru, prezentator de spectacole, metodist al Casei de Cultură din Buzău, director al Clubului de Teatru de la fabrica de sârmă, câștigător al mai multor premii naționale, actor al Teatrului „George Ciprian“, îndrumătorul multor tineri premiați la numeroase festivaluri, nu de puține ori regizor și scenograf pentru spectacolele locale, Geor­ge Stoian a încercat să se implice cât mai mult în tot ceea ce înseam­nă teatru. Primul premiu național îl câștigă în 1979, la festivalul „Oameni și fapte în marea întrecere“, care se ținea la Târgo­viște. La Bienala de teatru „Ion L. Caragiale“ obține premiul pentru interpretare, iar în 1987 participă la „Cântarea României“ ca recitator, ajungând până în faza finală.

         „La Buzău, la Fabrica de Sârmă, sunt chemat într-o zi la Comitetul de Partid, unde mi se spune că s-a primit o notă telefonică prin care tovarășul George Stoian este convocat la ora 17 la Casa de Cultură a Sindicatelor. În notă nu se spunea de ce. Aveam să aflu când am ajuns acolo și am făcut  cunoș­tință cu dl. Marcovici, regizor la Teatrul din Ploiești. El mă cunoș­tea din recomandarea făcută de Vladimir Brânduș, fost  coleg de teatru la Turda și vecin la Ploiești cu dl. Marcovici. Așa am ajuns colaborator al Casei de Cultură. Mai apoi, a venit Cântarea României, unde dat fiind faptul că Buzăul nu avea, în vremea acea,  nicio insti­tuție profesionistă de artă, talen­tele mele erau la mare căutare. Aș vrea să le spun celor ce nu știu: Cântarea României nu a fost inventată de Ceaușescu, ea a apărut pe vremea lui Carol al-II-lea. Că în vremea aceea avea o altă formă și un alt conținut este o altă po­veste”, declara George Stoian într-un interviu acordat regretatului Marin Ifrim.

Un comentariu

  1. Dumnezeu să-l odinească și să-i fie veșnică amintirea! Spuneți-ne, vă rugăm, și unde se află depus și când are loc înmormântarea. Mulțumim.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker